Colectă de cărți duhovnicești pentru deținuții din penitenciare

joi, 14 iunie 2012

| | |
                                                       

Asociația Ortodoxia Tinerilor organizează în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel o colectă de cărţi duhovniceşti, care vor fi donate deţinuţilor din penitenciare pentru folosul sufletesc şi îndreptarea acestora. 

Sunt două modalități prin care puteți contribui la această campanie:

Donând cărți duhovnicești pe care le aveți în biblioteca personală. Faceți un mic pachet, mergeți la Poșta Română și-l trimiteți la sediul social al Asociației Ortodoxia Tinerilor: Strada Frunzei, nr.5, Bloc F3, Sc.2, Ap.63, Galați, județul Galați, cod poștal: 800684. Costul de trimitere a unui pachet este în jur de 8 lei, în funcție de greutatea expediată.

Trimițând bani în conturile Asociației Ortodoxia Tinerilor. Cu ajutorul lor vor fi comandate cărți noi cu prețuri foarte mici de la editurile ortodoxe. Iată câteva titluri: „Sfântul Închisorilor – Valeriu Gafencu”, „Întoarcerea la Hristos – Ioan Ianolide”, „Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora”, ”Mărturisiri din mlaștina disperării”, „Strigat-am către tine, Doamne”, etc.

Conturile sunt următoarele:

Titular: Asociația Ortodoxia Tinerilor

Cont lei: RO71 UGBI 0000 7020 0130 8RON
Cont euro: RO81 UGBI 0000 7020 0133 0EUR
Cont dolari: RO78 UGBI 0000 7020 0133 1USD

Conturile sunt deschise la Garanti Bank SA, Agentia Galați II.

La rubrica ”destinația sumei”, specificați pe ordinul de plată: ”cărți pentru deținuții din penitenciare”.

În funcție de numărul de cărți care se vor strânge vor fi ajutaţi deținuții din:

Penitenciarul Galați
Penitenciarul de minori de la Tichilești, jud. Brăila
Peniteciarul de la Gherla
Peniteciarul din Albacete, Spania (acolo sunt întemnițați pe perioade temporare români care au săvârșit diferite infracțiuni)
Peniteciarul Gherla

Cărțile vor fi distribuite deținuților de către preotul capelan al fiecărui penitenciar.

Date de contact: 

Telefon: 0740.004.215 (Claudiu Balan)


Mai multe detalii pe site-ul Ortodoxia Tinerilor .