Sfânta Muceniţă Iulita şi fiul său, Chiric

vineri, 1 iunie 2012

| | |





Sfânta Iulita era o femeie de neam ales rămasă văduvă încă de tânără, îndată după ce născuse un prunc pe care îl botezase cu numele Chiric. Ea vieţuia împreună cu pruncul său în cetatea Iconium în toată evlavia şi râvna cea bineplăcută lui Dumnezeu.


Pe când Diocleţiat porni prigoană împotriva creştinilor, aceasta îşi luă fiul şi se ascunse în cetatea Seleucia, însă din rânduiala lui Dumnezeu fu aflată şi dusă dinaintea judecătorului care pentru a o clătina în credinţă îi luă pruncul din braţe, însă indată sfântul Chiric strigă:


- Sunt creştin! Lasăm-mă să mă duc la maica mea!


Şi prinse a-l zgâria pe judecător cu unghiile întorcându-şi faţa de la el.


Mâniat peste măsură, judecătorul aruncă pruncul la pământ, lovindu-l cu piciorul, iar sfântul Chiric rostogolindu-se pe treptele de piatră îşi dădu sufletul mâinile lui Dumnezeu.


Văzând pătimirea pruncului se umplu de bucurie că roada pânteceului său se mută la viaţa cea nestricăcioasă.


Fiind şi ea supusă la multe şi mari chinuri, şi fiind aflată neclintită în credinţă, i se tăie capul învrednicindu-se astfel şi dânsa de cununa muceniciei cu care mai întâi se încununase pruncul său iubit.


Pătimirea sfinţilor mucenici se întâmplă în anul 304, iar moaştele lor se păstrează şi se cinstesc până astăzi răspândind îmbelşugat bună mireasma minunilor.


+ * + * +


Ca o vie prearoditoare din adăpările Duhului aduci pe Chiric, care a odrăslit din pântecele tău, Mărită Iulita, fiind jertfit şi stors cu adevărat în linurile cele muceniceşti; cu acela împreună izvorând vin de umilinţă, veseleşti inimile celor ce cu credinţă săvârşesc pomenirea voastră. (dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)


Ca nişte trandafiri, ca nişte crini cu bun miros, ca nişte odrasle dumnezeieşti ale Raiului, aţi înflorit în văile muceniceşti, fericiţilor, picând veselia cea făcătoare de miresme şi veselind inimile şi sufletele credincioşilor cu bună mireasmă de taină. (din Canonul Sfintei Muceniţe Iulita şi a fiului său Chiric)


Racla măriţilor pătimitori, adăpându-se de darul dumnezeiescului Duh, poartă tămăduire. Veniţi de luaţi şi vă sfinţiţi sufletele şi vă curăţiţi de boli, cei ce sunteţi iubitori de mucenici, slăvind pe Dătătorul bunătăţilor. (din Canonul Sfintei Muceniţe Iulita şi a fiului său Chiric)


+ * + * +


Moaştele Sfântului Mucenic Chiric


+ * + * +

Oraşul antic Seleucia, Turcia