Pentru cel ce nu putea să înveţe carte, decât numai aceasta: Bucură-Te, Marie!

Într-o cetate era un om cu numele Ioan, foarte evlavios şi bogat, dar avea mintea lui atât de greoaie, că nu putea să înveţe carte nicidecum şi nici măcar o rugăciune pe care să o zică după rânduiala creştinilor.

Pentru aceasta s-a dus într-o mănăstire şi dăruind acolo toate câte erau ale lui, s-a făcut monah pentru ca să-l înveţe fraţii carte.

Deci, pentru multa bogăţie pe care o avea, l-au primit cu dragoste şi toţi îi spuneau Psalmi şi rugăciuni, însă el nu putea să înveţe nimic.

Atunci un frate iscusit şi cu fapte bune, citindu-i lui toate rugăciunile, una câte una, l-a întrebat care din toate i s-a părut mai frumoasă, ca să-l înveţe, el a zis că aceea: „Bucură-te, Marie” i-a plăcut mai mult.

Deci punând osteneală multă, după multă vreme a învăţat închinăciunea îngerească, adică aceasta:

„Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-Te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie” şi celelalte.

Şi s-a umplut de multă bucurie şi veselie că a învăţat închinăciunea aceea îngerească, încât se părea că a găsit o comoară de mult preţ. Şi în toată vremea alt cuvânt nu zicea, decât numai aceasta : „Bucură-Te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie”, Pentru aceasta toţi fraţii iau scos poreclă zicându-i: „Bucură-Te, Marie”, de care el însă mult se veselea, şi totdeauna se ruga către pururea Fecioara, zicând închinăciunea aceea îngerească cu bucurie şi veselie neasemănată.

Şi aceasta au zis-o pururea pomenitul până în ceasul în care i-a ieşit fericitul lui suflet.

Iar după ce i-au cântat prohodul după rânduiala, l-au îngropat într-un loc deosebit, pentru că sfinţitele lui moaşte au răspândit bună mireasmă, care nu s-a împuţinat după ce l-au acoperit, ci încă mai mult creştea în fiecare zi. Şi simţeau fraţii un miros de negrăită bună mireazmă.

Deci, când i-au făcut pomenirea cea de nouă zile, au văzut o minune preaslăvită şi s-au înspăimântat. Şi anume a răsărit din mormântul lui un crin prea frumos, şi pe fiecare frunză erau scrise aceste cuvinte cu slove de aur: „Bucură-Te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie”. Şi buna mireazmă a crinului aceluia nu se asemăna cu nici o floare pământească.

Iar egumenul a zis fraţilor:

Iubiţii mei! Din lucrul acesta minunat putem cunoaşte ce mare sfinţenie a avut fericitul acesta şi cât de multă dragoste către Doamna noastră! Deci, cu cuviinţă este să vedem şi rădăcina acestui crin, pentru ca să înţelegem cu ce daruri se răsplăteşte acel ce iubeşte din toată inima pe pururea Fecioara.

Şi săpând mormântul au văzut cum că crinul a crescut din gura Cuviosului şi s-au înspăimântat. Iar poruncind egumenul ca să se desfacă sfintele moaşte au văzut cum că pe inima lui era icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi mult s-au înspăimântat.

Deci luând cu litanie şi cu tămâieri sfinţitul acela crin, l-au aşezat în cinstit loc, împreună cu sfintele moaşte. Şi toţi îl cinsteau şi se cucerniceau de el, pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu.

Pentru ale cărei rugăciuni dea Dumnezeu să ne învrednicim şi noi de fericirea cea cerească. Amin.

Sursă: Război întru Cuvânt