Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia. Părinţii lui erau creştini
şi se numeau Secund şi Antuza. Având o minte înzestrată, a înaintat foarte
repede în învăţătura clasică. Dar mai mult se îndeletnicea cu citirea textelor
sfinte, în principal a Vechiului şi Noului Testament.
Sfântul Ioan a îmbrăţişat
degrabă viaţa monahală. Datorită însă virtuţii sale, ce a devenit repede cunoscută poporului celor
credincioşi, întrucât, după cuvântul Domnului, “nu poate cetatea să se ascundă
deasupra munţilor stând”, a fost hirotonit preot de arhiepiscopul de atunci al
Antiohiei. Când tronul arhiepiscopal al Constantinopolului a rămas vacant,
atunci sfântul a fost chemat să adape sufletele credincioşilor cu apele veşnic
curgătoare ale învăţăturilor sale.
Printre altele, a accentuat
mult valoarea milosteniei, ca dovadă a unei iubiri făptuitoare, dar şi
necesitatea unei cugetări smerite, partea centrală a pocăinţei. Sfântul
Hrisostom, întrucât l-a iubit pe Dumnezeu, a nesocotit slava omenească, fapt
pentru care nu a făcut nici o deosebire între cei puternici şi cei slabi (fără
putere sau poziţie socială).
Aceasta era însă normal să
provoace reacţia stăpânitorilor, care nu au ezitat să-l dea jos de la tron, iar
în final să ajungă să-l exileze în îndepărtatul loc al Armeniei, unde în jurul
anului 407 d.Hr, după multe necazuri şi suferinţe, şi-a dat ultima suflare.
Capul Sfântului Ioan Gură de Aur
Un lucru minunat şi vrednic
de luat în seamă legat de capul sfântului Hrisostom, care poate fi văzut de către
oricine, este nestricăciunea urechii drepte. Această ureche neatinsă de
stricăciune este posibil să aibă o legătură cu o întâmplare menţionată pe larg
în viaţa sfântului. Se spune acolo că ucenicul sfântului, arhiepiscopul
Constantinopolului de mai târziu, Sfântul Proclu, l-a văzut cu ochii lui pe
apostolul Pavel aplecat asupra urechii sfântului pentru a-l îndruma în
tâlcuirea epistolelor lui.
Un fapt minunat ce poate
vădi înălţimea sfinţeniei marelui părinte este şi următorul: undeva se spune
despre cineva, ce îl iubea mult pe sfânt şi care, după cum se pare, nici el nu
era lipsit de virtute, că l-a rugat cu insistenţă pe Dumnezeu să-i descopere
dacă sfântul Hrisostom a câştigat îndrăzneală la El.
Dumnezeu a auzit rugăciunea
lui şi i-a arătat toate cetele drepţilor într-un mod după cum numai El ştie să
facă. Întrucât acea persoană nu a reuşit să-l vadă pe iubitul său sfânt, s-a
întristat şi l-a întrebat pe sfântul Înger însoţitor: “Doamne, cel pe care îmi
doream să-l văd nu l-am văzut". Iar îngerul i-a răspuns: "De Ioan al pocăinţei
vorbeşti? Pe el nimeni dintre oameni nu-l poate vedea întrucât se găseşte acolo
unde este tronul lui Dumnezeu”.
*
Sursă: Pemptousia
0 comments:
Trimiteți un comentariu