Am ales viața… dar am fost tentată să nu o aleg

Povestirea naşterii lui Jeremiah, al treilea copil al lui Lauren Collins, este încheierea fericită a situaţiei multor tinere – însărcinate şi necăsătorite. Odată ce se află în această situație, nu ajută cu nimic să li se face morală. Ele au nevoie să fie sprijinite, cu toată dragostea şi cu toată puterea, pentru a face faţă dificultăţii situaţiei. Gândul rău, frica, se năpustesc cu o forță teribilă. Cei credincioşi înțeleg că această forță este dată de ura demonilor față de oameni. Dar şi cei care nu înțeleg aceasta pot vedea cât de mare este frământarea unei mame tinere și singure dacă Lauren a fost atât de aproape avort, deşi era pentru viață din totdeauna. Desigur, binele este totdeauna posibil și doar el este, cu adevărat, o soluție.

11 iulie 2012 (LiveActionNews.org) – La fel ca în cazul majorității femeilor tinere și necăsătorite, am fost îngrozită când am aflat că sunt însărcinată. Nu pentru că nu aveam experiență, căci am două fetițe cu fostul meu soț. Cu prima fetiță am fost însărcinată când aveam 19 ani, dar nici atunci nu am fost speriată așa cum s-a întâmplat de data asta, când l-am născut pe Jeremiah. 

Acum a fost diferit. Cu tatăl primelor două fetițe eram într-o relație, dar cu tatăl lui Jeremiah nu a fost așa. O mulțime de lucruri mă făceau să mă sperii când mă gândeam că am alt copil. Nu aveam serviciu. Locuiam cu părinții. Tatăl lui Jeremiah nu a vrut să aibă nimic de-a face cu noi. Aveam deja doi copii. Era deja dificil să fac față problemelor mele și ale lor și nu îmi imaginam că aș putea face față la al patrulea membru al familiei. Eram foarte agitată la gândul că trebuia să-i spun tatălui meu despre copil, căci știam că o să fie foarte dezamăgit de mine. Mi-a fost teamă că va fi atât de furios încât o să ne dea afară din casă. Din fericire, nu s-a întâmplat așa.

Am simțit că mă pierd și că nu mai pot controla situația. Am fost întotdeauna împotriva avortului, indiferent de motive… dar, nu am de gând să mint, acum mi-a trecut prin minte.

Câteva luni am ținut legătura cu Planned Parenthood [cel mai important furnizor de avorturi din SUA, cu 749 de clinici]. Asta îmi apasă tare conștiința. Nu am spus la nimeni până acum că m-am gândit să fac avort. Îmi este rușine să recunosc asta – că, deși am născut doi copii, în acele momente m-am gândit să neg altuia, tot un copil al meu, dreptul la viață.

Nu am respins total ideea avortului până nu am discutat cu tatăl lui Jeremiah, atunci când eram însărcinată în trei luni. El vorbea despre copil ca și cum ar fi fost un obiect, ceea ce m-a înfuriat foarte tare. Dar mi-am dat seamă că eu făceam la fel! Dar viața copilului nu era un obiect pe care să-l arunci când nu-l mai folosești. Atunci am realizat că ea este neprețuită. Da, am prețuit corect viața lui și mi-am dat seama că nu pot să i-o curm.

M-am gândit la avort deoarece credeam că nu pot să am grijă așa cum trebuie de încă un copil, am discutat cu tata și cu mama mea de-a doua să-l dăm spre adopție. Mama mea de-a doua nu poate să aibă copii. Ea cu tata au crescut un nepot al meu de când era copil și până în prezent, când are 10 ani. Știam că își dorește să crească și alt copil. Ei erau singurii oameni din lume cărora le-aș fi încredințat ceva atât de prețios pentru mine. Am hotărât să ne rugăm pentru asta și să vedem cum decurg lucrurile, căci dacă această ideea e de la Dumnezeu, atunci toate vor merge cum trebuie și toți cei implicați vom avea pace. Am început procedurile de adopție.

Când era în patru luni și jumătate, pur și simplu am simțit clar că eu sunt cea care trebuie să îl cresc pe Jeremiah. Dumnezeu m-a încredințat de asta. Era copilul meu, și trebuia să aibă parte de toată dragostea mea, la fel fetițele, Natalie și Miley. Odată ce am acceptat că port în trupul meu o nouă viață și că sunt, în mod real, mama a trei copii, inima a început să mi se schimbe și m-am simțit din nou fericită.

E adevărat, este încă greu. De-abia reușesc să dorm noaptea, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap uneori, dar merită din plin să fac acest efort. Nimic din lume nu poate depăși sentimentul pe care îl ai când îți vezi copiii dormind, ori când aleargă spre tine și te îmbrățișează, când îți zâmbesc sau când îți spun că te iubesc. Toate aceste clipe depășesc cu mult greutățile și problemele la care trebuie să fac față. Sunt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu că m-a ales, dintre toate femeile din lume, să cresc acești trei copii minunați! Mi i-a încredințat mie și am de gând să fac tot ce știu că ar face cea mai bună mamă.

Mă cheamă Lauren Collins și am ales viața!

Comentarii:

Făceam parte din forța navală americană staționată în Misawa, Japonia, și duceam o viață promiscuă. Am rămas însărcinată și primul lucru pe care mama mi l-a spus a fost să avortez. Avortul în Japonia e la fel de banal ca luatul unei aspirine. Am refuzat și astăzi am un fiu de 27 de ani, pe care îl cheamă Robert, și pe care îl iubesc din toată inima. (Xnavy8185)

Și eu am ales viața. Eram alcoolică în acea vreme. Aveam deja 4 copii și nu știam dacă o să mai fiu împreună cu bărbatul cu care eram atunci. Am spus: ”Doamne, dacă m-ai adus aici, Tu ești puternic să mă scoți, scoate-mă!” Asta a fost acum 29 de ani. La centrul de dezalcoolizare, în capelă, am întâlnit pe cineva cu care m-am căsătorit și care a adoptat copilul. Împreună am mai avut încă două fete după aceea. Încredere și încredințare – acesta este credința. (Doulafortheunborn)

Sunt atât de bucuroasă că am citit această postare! Și eu am ales viața. Am rămas însărcinată într-o perioadă foarte grea, tatăl copilului nu a vrut să aibă nimic de-a face cu mine sau cu copilul și am apelat la sprijinul familiei mele. E foarte greu, dar fiecare zi merită! (Coloradochick07)

Merită. Nu îmi pot imagina viața fără el… fără nici unul dintre copiii mei. Fiecare zi este o luptă cu grija pentru plata facturilor, a mâncării, a găsirii unui serviciu, dar când ei mă văd încruntată, atunci vin, mă iau în brațe și îmi spun ”E bine, mamă”… sunt momentele care fac să merite tot efortul. Sunt atât de bucuroasă că nu am dat înapoi în lupta cu diavolul, căci chiar el era cel care m-a ispitit. Dacă ar fi câștigat această luptă, nici nu pot să mă gândesc ce ar fi fost viața mea, din punct de vedere al legăturii cu Dumnezeu.  Slavă Domnului că am ales viața. Și sunt foarte mândră de toate mămicile care aleg și ele viața! (LC)

Aceste întâmplări sunt minunate… Sunt bucuroasă că ați ales viața pentru copiii voștri. Timpurile pot fi grele, și poate uneori vi se va părea că nu mai puteți face față, dar Dumnezeu vă va povățui cum să treceți prin toate. Sprijiniți-vă pe El și El vă va izbăvi din toate. Îi mulțumesc că nu a lăsat egoismul meu să câștige, pentru că știu că de fiecare dată când mă uit la ceilalți doi copii ai mei m-aș urî dacă nu aș fi permis fratelui lor să trăiască. Dumnezeu să vă binecuvinteze! (Lauren Taylor Smart)

Notă: Materialul scris de Lauren Collins a fost postat de către Amy Ford, o colaboratoare a organizației Live Action. Amy Ford este cofondatoare și președintă a organizației Embrace Grace, care are ca scop să ofere sprijin emoțional, material și spiritual pentru fetele necăsătorite care sunt însărcinate fără a fi dorit acesta. Organizația se concentrează în oferirea de asistență către diferitelor culte din SUA pentru a fi un loc spre care tinerele însărcinate se pot îndrepta imediat ce află că sunt însărcinate, cu încredere și fără teama că vor fi judecate, și nu ultimul loc unde ele ajung, datorită sentimentului rușinii și al vinovăției.

 

Amy, așa cum se prezintă ea: o soție iubitoare și ca o mamă iubitoare a ”grădiniței” de patru copii ai lor.

Sursă: Live Action