Fotograf: Cristina Nicituş-Roncea
Surioară M.,
M-am bucurat de grija ta sufletească, de felul direct cum îmi spui şi de
mărturisirea curată unde te găseşti cu puterile tale, şi felul cum îmi ceri
ajutor este semnul unei râvne sufleteşti. Văd râvna care o pui spre plinirea ta
duhovnicească chemări lăuntrice cu care bunul Dumnezeu a vrut să te
îmbogăţească.
Fetiţă scumpă, să nu te grăbeşti cu nimic spre cele care ţi-ar pune
liniştea conştiinţei tale în tulburare. Scoală-te frumos, închină-te frumos,
lucrează frumos şi veselă, şi niciodată să nu îngădui un lucru care pare a fi
mic şi de nimic, dar care te-ar dărâma de pe piedestalul curăţeniei tale, şi ai
roşi gândindu-te că Iisus Hristos, fiind de faţă, te vede. Nu te îngrijora deloc
de puterile tale viitoare, dacă astăzi ai iubire mare numai pentru Iisus.
Adică crezi că te va lăsa lipsită
de dar? Acesta este lucrul pe care nu-l cunoaşte
lumea (cea bună), atunci când sunt în pragul unor intrări spre luminarea şi
frumuseţea cerească şi adică la începuturi sfinte şi pline de liniştire sufletească,
şi atunci când inima începe să bată înfiorată fiindcă vrea să fie plină de
Hristos. Cât de mult te înţeleg, dar vreau să cunoşti că toate frământările şi chiar nesiguranţele
momentului în care te găseşti, sunt necesare pentru viaţa ta, chiar dacă vei
cuceri sau nu vei cuceri lumina şi culorile nemaipomenite ale veşniciei tale
îngereşti.
Fetiţă scumpă, Dumnezeu te iubeşte mai mult decât cunoşti tu, mai mult
decât ai vrea tu să ştii şi să cunoşti, chiar dacă ai o cuviincioasă
curiozitate; mai mult decât îţi poate spune cineva, fie mare cu viaţa, mai mult
decât poate să încapă în inima ta fragedă şi curată. Bunul Dumnezeu te iubeşte
şi te doreşte mult, mult de tot, şi eu vreau ca tu, copilă (care trebuie să te ţin de mână), să nu te găseşti cu vreo faptă oarecare alături de lumina aceasta
aprinsă a unei iubiri atât de mari şi veşnic regretabilă.
Cunoaşte însă acest lucru, peste altele care mai întâi le cunoşti, că fără
o mică jertfă, adică renunţare la cele omeneşti şi fireşti, nu se poate să
rămâi lângă o cinste atât de mare, lângă Iisus Hristos şi adică la sânul cel prea
fericit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Măicuţa fericirii noastre. Nici nu vei avea vreodată bucurie deplină sau eliberare
totală de ceea ce este mic şi tulburător, dacă nu ai pus peste viaţa de tulburare
lumească, pecetea micii tale jertfe. Adică, ţineţi mintea de a umbla şi dori
lucruri care nu se potrivesc cu o adâncă chemare de slujire îngerească, în curăţenie. Răspunsul ce-l vei avea la această slujire nu poate fi
înţeles de mintea omenească, decât se va auzi în inima ta şi aşa te va cuprinde
o mare fericire, fără să poţi spune ceva din aceasta cuprindere, adică va fi
mai mare câştig şi te va aştepta mai mare cinste decât a celor care cuceresc
ţări şi împărăţii întregi, pentru care au jertfit zeci şi sute de mii de vieţi omeneşti.
Aşa se fac asemănări cu îngerii. Aşa va fi Iisus Hristos deplin în inima ta
şi aşa vei fi în rândul fericitelor fecioare din slăvitul sobor al Măicuţei Domnului, în
cerurile cerurilor. Aceasta ar fi mica ta jertfă, şi de acest lucru bănuiesc că
te temi mai mult.
Crezi oare că eşti singură? Crezi că numai tu ai încercat această prea
dulce frumuseţe de a da lui Iisus darul curăţeniei tale? Crezi că îngerii cei
prea frumoşi şi veseli şi albi şi curaţi, te vor părăsi măcar o cirtă de timp,
dacă tu doreşti să te asemeni lor încă de pe pământ, apărând sfânta ta curăţenie?
Cine crezi că te va iubi mai mult decât sfânta lor inimă, pentru că doreşti cu
aprindere să porţi pecetea de mireasă a scumpului şi slăvitului lor Stăpân? Ce
costă această fericire, altceva decât o mică jertfă? Lumea nu înţelege jertfa
curăţeniei acesteia şi spun că este nebunie, şi eu spun la fel, că este
nebunie, dar atunci când îţi va lumina faţa de cinstea şi frumuseţea ce te va
cuprinde, şi când Domnul Iisus Hristos Îşi va arăta faţa şi puterea Sa, şi
aceasta va fi curând, atunci lumea se va prosterna şi se va închina la această
“nebunie” de a trăi numai pentru Dumnezeu.
Fetiţă scumpă, aprinde-ţi inima şi
nu considera că numai cu puterea ta vei aprinde şi ţine în mână această făclie,
ci va veni peste tine putere şi dăruire de care nu va fi vrednică lumea acesta
plină de patimi şi laşităţi.
Te găseşti între două lumi: o lume care te doreşte la plăceri trupeşti, şi
aceasta plină de dureri, de amărăciuni şi deznădejdi, şi altă lume, cerească, a
vieţii de lumină, de frumuseţe şi de îngeri. Nu poţi spune cuvântul acesta
oricui. Ţie ţi se face cinstea să-l auzi. Am bucurie că ţi-l spun şi adică
încrederea de a te numi fiica mea cea mică, aşa cum te-ai numit şi aşa cum m-ai
numit tatăl tău duhovnicesc.
Doresc să rămâi liniştită şi să nu-ţi mai faci probleme singură. Rămâi cu
inima lângă Maica Domnului şi să nu permiţi să vină vreo întristare sau vreo
încurcătură sufletească, adică împrejurări din afară şi gânduri dinlăuntru, să
te ţină nedumerită şi să te ţină la răspântii de drumuri. Du viaţa cu nădejdi frumoase.
Repet: scoală-te frumos şi veselă în Hristos, lucrează veselă şi conştiincioasă
cele ale tale, ca pentru Hristos; răspunde la toată lumea respectuos şi cuminte,
dar dacă întrebările tulbură intimitatea ta sfântă, atunci gândeşte-te la “mica
ta jertfă” şi răspunde cum îţi convine ţie şi îngerului tău, fără să se cunoască
că tu gândeşti mai înalt decât lumea care te invită şi te doreşte.
Eu aceasta
vreau, deocamdată, ca tu să ştii despre tine şi despre viaţă mai mult decât
cei care bat la uşa ta să intre. Eu ştiu de ce bat ei şi aceasta vreu să ştii
şi tu, şi adică îţi reamintesc să nu uiţi, atunci când lumea bate la uşa ta, că
tot atunci, Dumnezeu Iisus Hristos, Prinţul fecioarelor, stă şi El la uşa ta şi
bate. Ce nume vrei să ai, aceluia deschide uşa inimii tale. Şi mai departe,
mergi cuminte şi smerită la sfânta biserică. Acolo câştigă momentele şi să fii
pomenită la sfânta proscomidie, aceasta va fi dacă mergi din timp şi dai pomelnicul tău. Să faci pomelnic
şi pentru morţii din neamurile tale; aceasta să o faci cu râvnă şi eu ştiu de
ce te învăţ aşa.
Când ieşi din biserică, nu te angaja la ceva care pare nevinovat, dar care
îţi tulbură inima mai târziu şi îţi roşeşte faţa. Nu rupe legătura cu
prietenele tale, dar vreau ca tu să conduci discuţiile şi adică să faci să fie
plăcută îngerului tău şi al lor, prietenia voastră.
Ce, adică prieteniile acestea, nu pot fi spre slava lui Dumnezeu, ci numai
pentru câştigul murdar al vrăjmaşului diavol?! Iar dacă te simţi înconjurată de
propuneri şi îndemnuri îngăduite, dar omeneşti şi nimic mai mult, atunci arătă-ţi
iarăşi mica ta jertfă şi fă-te vitează, că aşa mult vei fi lăudată de îngeri şi
adică vei rămâne în ale tale.
Măicuţele “noastre”, aşa cum frumos le-ai numit frăţia ta, să le respecţi
şi să le asculţi. Ele te iubesc sincer, dar dacă nu poţi totuşi să spui lor
unele lucruri, atunci spune-mi mie, părintele tău, şi vom vedea, dar să ştii,
fetiţă scumpă, că tu singură vei putea mult dacă te vei ruga mult şi curat de
tot şi ascuns.
Deci rămân acestea: să fii peste tot atentă, veselă, cuminte, răbdătoare,
mult încrezătoare în Domnul Hristos şi să te rogi tainic şi să te rogi mai mult
la Măicuţa Domnului, aşa cum crezi tu. Eu am să te pomenesc cu mare nădejde,
ştiind că vei fi mult ascultătoare şi că îmi vei spune totdeauna.
Rămâi în binecuvântarea bunului Dumnezeu.
10 octombrie 1964
Sursă: Mănăstirea Dervent, din cartea Scrisori către fiii duhovniceşti, Părintele Arsenie Papacioc.
0 comments:
Trimiteți un comentariu