Duminica după Botezul Domnului

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

| | |
Icoană - Mănăstirea Aghios Pavlos

APOSTOLUL
EFESENI 4, 7-13

Fraţilor, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» - ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.

EVANGHELIA
MATEI 4, 12-17
În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor.


*
Sfântul Ioan Gură de Aur:
Dar pentru ce Hristos n-a întrebuinţat pilda focului, ci a aluatului? Focul nu lucrează totul prin sine, ci prin mijlocirea lemnului aprins; aici, însă, aluatul lucrează totul prin sine. Iar dacă doisprezece bărbaţi au învăţat toată lumea, gândeşte ce mare vinovăţie avem noi, credincioşii, care, fiind aşa de mulţi, nu putem aduce la calea cea dreaptă pe ceilalţi, pe cei necredincioşi, care stau încă afară. Şi noi putem fi aluat pentru mii de oameni.

Dar vei zice tu: „Aceia erau Apostoli!”. Şi apoi, ce? Oare, ei nu erau de aceeaşi fire ca şi tine? Nu petreceau şi ei în cetăţi? Nu mâncau şi ei ca noi? Nu lucrau şi ei cu mâinile lor? Oare, ei erau îngeri şi au fost pogorâţi din cer? Dar, oare, ce lucruri atât de mari au făcut Apostolii? Au nesocotit toate comorile pământeşti, n-au căutat slavă şi s-au lepădat de toate cele vremelnice. Dacă n-ar fi făcut acestea, ci ar fi fost robi ai poftelor, atunci chiar de ar fi sculat mii de morţi, totuşi nimic nu ar fi folosit. Mai mult, ar fi fost socotiţi ca nişte amăgitori. Viaţa cea dreaptă este cea care străluceşte peste toate şi atrage harul Sfântului Duh.

Ce minuni a săvârşit Ioan Botezătorul de a câştigat atâtea cetăţi? Cum că el n-a săvârşit nici o minune, ne spune Evanghelistul Ioan în cuvintele: „Şi mulţi veneau la El şi ziceau: Ioan nu a făcut nici o minune, dar toate câte a zis Ioan pentru Acesta au fost adevărate” (Ioan 10, 41). Citeşte mai mult...


*
Sfântul Teofan Zăvorâtul:
Dar trebuie, fraţilor, să dovediţi şi puţină bărbăţie. Fără tăria aceasta a duhului, fără a fi gata să vă luaţi la luptă cu orice piedică întâlniţi în calea împlinirii hotărârilor celor bune, nu veţi putea avea nicio reuşită. Asta ar însemna să vă daţi robi împrejurărilor şi să alergaţi încotro vă trag ele. Nu! Ci trebuie să vă însufleţiţi şi, odată ce v-aţi dat seama care sunt cerinţele creştinismului, să renunţaţi cu bărbăţie la tot ce nu se potriveşte cu el. 

În primele timpuri ale creştinismului, când el era încă în curs de răspândire, creştinii trebuiau să renunţe nu la te miri ce obiceiuri, cum este cazul la noi, ci să se lepede cu hotărâre de tot, pentru că toate obiceiurile păgâneşti erau pătrunse de duhul păgânismului, care este potrivnic Duhului lui Hristos. Totuşi, în pofida acestui fapt, ei nu stăteau pe gânduri şi nu şovăiau, ci îndată ce gustau cât de bun este Domnul, rupeau dintr-o lovitură toate legăturile cu cele dinainte şi intrau într-o nouă orânduială de viaţă. Şi hotărând aceasta la început, nu îşi mai călcau nicicând hotărârea. Erau defăimaţi, prigoniţi, chinuiţi, dar stăteau necliniţi într-ale lor. Nu voiau nicidecum să se încline iarăşi spre cele ce sunt potrivnice Domnului Iisus, pe Care ei Îl iubeau. Iată model pentru voi, ca să-l urmaţi totdeauna! Citeşte mai mult...


*
PF Daniel:
Omul sfinţit de Duhul Sfânt prin botez este chemat să sfinţească locuinţa sa, locul de muncă şi natura înconjurătoare. Când această lumină se pierde, atunci lumea devine o lume a întunericului, un domeniu al exploatării, al împătimirii şi al pierderii sensului vieţii, considerând că lumea aceasta materială este singura care ne împlineşte. Botezul ne arată că noi suntem făcuţi pentru Împărăţia Cerurilor, de aceea în convorbirea Mântuitorului cu Nicodim Hristos îi spune că dacă cineva nu se naşte din apă şi din Duh nu poate intra în Împărăţia Cerurilor, iar Nicodim fiind bătrân a întrebat: „Cum aş putea intra eu la vârsta aceasta înaintată să mă nasc din nou?” Mântuitorul îi arată că este vorba de o renaştere spirituală, nu de una fizică. Botezul nu se repetă, dar se reînnoieşte, se trăieşte în fiecare zi prin pocăinţă. Prin botezul lacrimilor Dumnezeu ne curăţeşte şi ne iartă păcatele pe care le săvârşim după botez, de aceea Sfinţii Părinţi au numit pocăinţa botezul lacrimilor. Ascultă mai mult...

*

Părintele Gheorghe Holbea:
În primul rând, împărăţia lui Dumnezeu coboară la noi prin Sfânta şi pururea Fecioara Maria care este “mai slăvită decât heruvimii şi mai marită fără de asemănare decât serafimii“. Şi apoi împărăţia lui Dumnezeu care ni se împărtăşeşte prin… minunăţia aceasta de oameni care sunt Sfinţii Părinţi! Spunem noi într-unul din ecfonise: “Sfânt eşti, Dumnezeu nostru…”. Dar în mod concret cum noi simţim că e sfânt?“… şi întru sfinţi te odihneşti“. “Că Sfânt eşti, Dumnezeul nostru şi întru sfinţi te odihneşti“. Iată că, în mod concret, Împărăţia lui Dumnezeu se împărtăşeşte prin aceste mari daruri duhovniceşti care sunt sfinţii. 

Aici trebuie să-mi  mărturisesc marea nedumerire pe care am avut-o, participând la o conferinţă intitulată “Ortodoxie şi ecumenism” în care unul, nu ştiu dacă era scriitor sau intelectual, a spus că noi, românii, am intra în Europa, dar ştiţi cine ne împiedica? A spus-o foarte tranşant: Sfinţii Părinţi. Şi atunci m-am cutremurat. Pentru că noi, fără Sfinţii Părinţi, nu avem identitate. Noi, fără Sfinţii Părinţi, nu facem altceva decât propovăduim o ideologie a lui Hristos aşa cum fac şi protestanţii şi neoprotestanţii şi nu mă feresc să spun acest lucru pentru, că fără sfinţi, religia aceasta, mai precis Revelaţia aceasta este doar o ideologie omenească. 

Fără sfinţi nu este altceva decât fixarea într-un cuvânt, în înţelesul unui cuvânt care devine idolatru, şi de aceea se ajunge nu la cuvantul-impartasire, ci la cuvântul care este secătuit de sevă vieţii şi de aurul învierii, cum spunea un Sfânt Părinte. Aşadar în împărăţia lui Dumnezeu, Adevărul trebuie asumat că împărtăşire prin sfinţi. Adevărul trebuie asumat şi că mărturisire. De aceea, în împărăţia lui Dumnezeu Adevărul nu se spune, nu se zice pur şi simplu! Adevărul se mărturiseşte! Şi vocaţia fiecărui creştin încă de la Botezul său este aceea de mărturisitor. Citeşte mai mult...

*
Protos. David – Mănăstirea Putna:
Observăm că Hristos n-a dat teorii politice, culturale sau tehnice. El însă a dat principiul suprem, sensul existenţei, care să ghideze mintea şi voinţa omului, de aceea a spus: Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, dreptatea Lui şi toate celelalte se adaugă. Aflaţi mai întâi raţiunea supremă de a fi a existenţei şi a ta ca om încadrată în cea supremă, celelalte, inclusiv pâinea îşi vor găsi locul în sensul suprem, în Pâinea Vieţii care este Cuvântul întrupat. Având Împărăţia lui Dumnezeu vom şti cum să ne hrănim şi cu pâinea materială, vom şti cum şi când să producem şi să distribuim, cum să ne orientăm şi în împărăţia de pe pământ. Ascultă mai mult...


Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia