Am susținut dreptului mamei de a alege până când am făcut un avort

luni, 25 februarie 2013

| | |


  

 
Articol realizat de Abby

Nota editorului: Autoarea acestui articol a dorit să fie identificată ca Abby. Iată povestea ei personală.

08 februarie 2013 (LiveActionNews.org) - Am 26 de ani, lucrez în domeniul prognozei meteo în Washington, DC. Am suferit un avort traumatizant şi am aderat recent la mişcarea pro-viaţă. 

La începutul facultăţii, m-am implicat în grupuri care militau pentru drepturile femeii - împreună cu prietenii mei - şi am susţinut puternic avortul pentru orice femeie şi oricând era nevoie. Nu vedeam nimic greşit ca cineva să profite de toate oportunităţile pe care le-ar fi putut avea. Punctul meu de vedere s-a schimbat total după ce am avut propria experienţă. 

Cu un an în urmă am mers la un cabinet de Obstetrică şi Ginecologie şi le-am spus că vreau să fac o întrerupere de sarcină. Le-am spus că am "doar" şase săptămâni de sarcină, 25 de ani şi nici un loc de muncă, iar părinţii mei nu mă pot ajuta, aşa că am decis că avortul era cea mai adecvată soluţie pentru mine.

Prietenul meu nu avea nici o părere despre asta, iar eu nu am spus nimănui altcuiva. Medicul a fost destul de binevoitor, m-a examinat şi m-a ajutat să-mi fac testele de sânge apoi mi-a explicat procedura de inducere a avortului prin intermediul unei pilule - dar fără să-mi spună că există posibilitatea de consiliere sau că ar fi indicat să vorbesc cu un prieten ...


Nici măcar să mă întrebe despre sănătatea mea mintală. Această pilulă se pretindea a fi cea mai sigură şi cea mai convenabilă metodă de oprire a sarcinii. Mi-am zis: Super, în trei zile am scăpat! Şi am mers înainte pe drumul meu. 

După prima pilulă totul a fost ok, fără efecte secundare. Patruzeci şi opt de ore mai târziu, am luat a doua pilulă. La o oră după asta, ţipam şi plângeam, zbătându-mă în agonie pe podea. Nu mă puteam mişca, eram în pragul leşinului, nu mai puteam vedea, orbită fiind de durere.

Prietenul meu m-a dus repede la camera de urgenţă, unde am aşteptat, în hohote şi strigăte de durere. Când, în cele din urmă, medicul de la triaj m-a văzut, tensiunea mea era periculos de scăzută, iar electrocardiograma arăta că inima mea o luase razna.

Când i-am spus despre avort, el a spus că voi fi bine şi mi-a făcut o injecţie pentru a-mi creşte tensiunea - dar fără prea mare rezultat. Am fost bolnavă încă două zile, drogată cu analgezicele puternice pe care medicul de la camera de gardă mi le recomandase.

Când, o săptămână mai târziu, m-am întors la medicul de la obstetrică şi ginecologie şi i-am spus despre calvarul meu şi reacţiile severe, el s-a uitat la mine întrebător şi mi-a zis sec: Se pare că eşti bine; nu ai avut şi sângerări. Fără nici o urmă de simpatie, de îngrijorare.

Aceste avorturi convenabile, sigure şi uşoare sunt de-a dreptul periculoase. După ce m-am interesat şi am studiat un pic (şi asta ar fi trebuit s-o fac înainte), am constatat că nu există nimic sigur despre ele: hemoragii, scăderea dramatică a tensiunii arteriale, stare de şoc - acestea sunt doar câteva din multitudinea de efecte secundare ale avorturilor.

Experienţa mea chinuitoare, ca să nu mai vorbesc despre starea intensă de vină pe care încă o simt (pentru că eu sunt sigură că şi copilul era în agonie, de asemenea), m-au făcut să-mi dau seama că avortul nu face decât rău atât mamei cât şi copilului.

Nu mai cred că avortul este util femeii („pro-woman). El nu serveşte decât ca să împovăreze minţi şi să rănească trupuri. Dacă medicul mi-ar fi recomandat consilierea sau dacă aş fi vorbit cu părinţii mei sunt aproape sigură că mi-aş fi păstrat copilul. Sau poate nu, dar dacă aş fi ştiut ce mă aşteaptă, cu siguranţă m-aş fi gândit de două ori înainte să-l fac.