Duminica a XVI-a după Rusalii (Pilda talanţilor)

sâmbătă, 9 februarie 2013

| | |


APOSTOLUL
II CORINTENI 6, 1-10
Fraţilor, fiind împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu, căci zice: La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii, nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii cele de-a dreapta şi cele de-a stânga, prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr, ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi, ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne, ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind, ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.
EVANGHELIA
MATEI 25, 14-30
Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi, apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi, deci, de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!



*
Sf. Nicolae Velimirovici:
Prin „cinci talanţi” comentatorii înţeleg cele cinci simţuri, prin „doi talanţi" sufletul şi trupul, şi prin „un talant" fiinţa cea una a omului. Cele cinci simţuri i s-au dat omului ca să se folosească de ele spre mântuire. Omul trebuie să-L slujească pe Dumnezeu cu trup şi suflet, să se îmbogăţească intru cunoştinţă lui Dumnezeu şi intru fapte bune. Omul întreg trebuie să fie al lui Dumnezeu.
În copilărie omul trăieşte prin cele cinci simţuri; mai târziu îşi dă seama de dualitatea sa, de luptă între trup şi duh; iar omul în toată firea se simte unul duhovniceşte, biruitor asupra împărţirii de sine în cinci sau în doi. Dar tocmai acum, la împlinire, când se crede învingător, îl paşte cea mai mare primejdie: mândria, dispreţul faţă de ceilalţi, neascultarea faţă de Dumnezeu. Odată ce a ajuns pe cele mai mari înălţimi, cade în pierzarea cea mai adâncă şi îşi îngroapă în pământ talantul său.
Dumnezeu dăruieşte fiecăruia după putere: cât poate să ducă şi să folosească fiecare. Darurile le împarte, fireşte, potrivit iconomiei Sale, după cum nici într-o casă nu au toţi aceleaşi înzestrări şi aceleaşi îndatoriri, ci fiecare lucrează după rostul său.Citeşte mai mult...

*
P.F. Daniel:
Când un profesor talentat cultivă talentul său cu multă osteneală ori cu multă dăruire de sine şi îi formează pe copii sau pe tineri într-o anumită disciplină de studiu sau profesie, iar ei devin, la rândul lor, oameni pricepuţi, profesionişti, specialişti, experţi, atunci el se bucură de roadele muncii sale, de înmulţirea talanţilor. „Profesorul bun, care înmulţeşte talantul, nu moare când este pus în mormânt, ci când moare ultimul său ucenic“ - spunea marele profesor Teodor M. Popescu. Dar şi ucenicul lui, dacă formează alţi ucenici buni, aceştia continuă bunătatea şi priceperea profesorilor buni din generaţie în generaţie. Când un medic bun tratează mulţi pacienţi şi îi vindecă, el le prelungeşte viaţa şi aduce bucurie familiei, care simte că binecuvântarea lui Dumnezeu a venit prin medicul priceput şi bun. Astfel, bucuria cea mai mare este aceea de-a fi adus bucurie celor întristaţi şi neajutoraţi.
Deci, darurile pe care oamenii le-au primit de la Dumnezeu se înmulţesc prin dăruirea de sine faţă de semenii lor. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind această pildă a talanţilor, a spus: „Ai văzut că cel care a primit doi a făcut patru talanţi, cel care a primit cinci a înmulţit şi a obţinut zece, adică îndoit. Iar acest îndoit înseamnă eu şi semenul meu: eu înmulţesc talanţii numai când ofer darul priceperii mele pentru semenii mei, pentru oamenii din jurul meu“. Aceasta înseamnă „i-a înmulţit îndoit, i-a dublat“, adică nu i-a păstrat numai pentru sine, ci i-a pus în slujba aproapelui său.
De pildă, talentul şi vocaţia de a fi mamă sau de a fi tată se arată prin dăruirea jertfelnică de sine a părinţilor în creşterea copiilor; nu doar în creşterea biologică, ci şi în creşterea lor spirituală şi culturală, în educaţia dată lor. Prin analogie, în viaţa duhovnicească din mănăstiri, un părinte duhovnicesc care formează ucenici sau fii duhovniceşti ai credinţei în Hristos înmulţeşte darul povăţuirii şi al rugăciunii pentru ei, darul cuvântului ziditor şi pilda faptei bune pentru cei din jurul său. De asemenea, un preot de parohie care înmulţeşte darul cuvântului ziditor de suflete şi al păstoririi duhovniceşti pe calea mântuirii credincioşilor intră în bucuria comuniunii cu Dumnezeu împreună cu păstoriţii săi.
În concluzie, reţinem că cea mai mare bucurie binecuvântată de Dumnezeu este înmulţirea darurilor primite de la El. Iar această înmulţire a darurilor presupune smerenie şi hărnicie, nu mândrie şi lenevire, dar mai ales iubire de Dumnezeu şi de aproapele. Dacă talanţii cuiva sunt înmulţiţi în folosul comunităţii umane, cel talentat aduce bucurie lui Dumnezeu şi semenilor lui. Aşadar, bucuria din Evanghelia de astăzi este bucuria hărniciei şi a dărniciei, bucuria rodirii prin dăruirea de sine, bucuria celui care a făcut mult bine altora, asemănându-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. Numai această bucurie a rodirii este bucuria deplină în viaţa unei persoane şi a unei comunităţi umane. Citeşte mai mult...
*
P.S. Sebastian:

Ei bine, cunoscând Stăpânul mai dinainte că puterile şi râvna oamenilor sunt diferite, de vreme ce ne-a lăsat liberi şi nu ne-a „programat” viaţa ca unor roboţi, ne-a dăruit fiecăruia talanţi după aceste puteri şi după râvna fiecăruia. Şi pentru a nu încăpea urmă de suspiciune aici, cum că Dumnezeu ar fi nedrept, luaţi aminte că nu a cerut 10 talanţi de la cel ce primise doar doi, şi nici nu a pretins patru de la cel primise doar unul. Nu! Domnul a judecat cu dreptate, pe fiecare după cât a primit. Dar, nu se poate chiar nimic!… Cel viclean şi leneş, şi care nu şi-a făcut câtuşi de puţin datoria, pentru nelucrare, ba încă şi suspiciune şi răutate, a fost „aruncat în întunericul cel mai dinafară”.

De ce? Pentru că Dumnezeu ne-a creat pentru împreună-lucrare, iar nu pentru decor, ori pentru simplă trebuinţă a cuiva. Pentru decor a creat firea lucrurilor înconjurătoare şi florile, după felul şi frumuseţea lor, iar pentru hrană şi trebuinţa omului a creat verdeaţă cea hrănitoare şi animalele. Pe om, însă, l-a creat „să crească, să se înmulţească… să umple pământul, să-l supună şi să-l stăpânească” (Fac. 1,28), dar nu cu viclenie şi lene, ori îngropându-şi talanţii… Dumnezeu ne-a conceput impreuna-partasi la opera Sa de creaţie a lumii, atunci când a dăruit femeii capacitatea de a fi „mama”, iar bărbatului prerogativa de a putea deveni „părinte duhovnicesc”, daruri prin care şi unul şi altul se aseamănă lui Dumnezeu — prin postura de creatori şi proniatori — pentru aceasta şi înzestrând pe fiecare după puterile şi râvna dovedite.

Oricum, deşi „darurile sunt felurite, (este) acelaşi Duh” (I Cor. 12,4). „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa”… (Mt. 25, 31), pe niciunul nu-l va lăsa necercetat şi nerăsplătit: pe cei buni „peste multe îi va pune” (stăpâni), iar „pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor” (Mt. 21, 41). Cât priveşte soarta talantului dezgropat, acesta a fost încredinţat celui cu zece talanţi, că cel ce a fost mai de încredere încă de la început, lucru pentru care a şi fost hărăzit cu mai mult.

Lui Dumnezeu Îi pasă de creaţia Sa şi nu o poate lăsa de izbelişte. L-a creat pe om din iubire şi nu-Şi poate uita atât de uşor propria dragoste. De aceea, cauta atât către cei ce şi-au împlinit cu sârg misiunea, rasplatindu-i ca atare, cât şi spre cel ce nu şi-a asumat destinul şi nu şi-a făcut datoria, dezbrăcându-l de har:
„Luaţi dar de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi”.

Deşi ne dăruieşte în mod inechitabil cu daruri, Domnul ne cheamă pe toţi la împreună-lucrare şi răsplata. Aceasta este, pe scurt, concluzia evangheliei de astăzi. Şi, pentru a înţelege foarte clar mesajul ei, trebuie s-o spunem foarte răspicat că Dumnezeu nu este nedrept, chiar dacă împarte în mod inegal daruri oamenilor, deoarece o face potrivit puterilor lor. Nu este nici „lacom”, “neînţelegător” ori „aspru” — cum L-a numit „slugă vicleană şi leneşă” —, de vreme ce Se mulţumeşte cu lucrul înmulţit după dreptate. Şi, cu atât mai puţin este rău sau nedrept, atâta timp cât lăsa, totuşi, şi celui de pe urmă vreme de lucrare şi de pocăinţă ca şi celui dintâi. Da! Dumnezeu procedează cu noi şi înţelept, şi drept, şi dovedeşte aceeaşi bunăvoinţă şi răbdare şi cu cel leneş, ca şi cu cel lucrător şi harnic. Citeste mai mult...

*
Pr. Gheorge Calciu:
Aşa spune Evanghelia: a dat fiecăruia după puterea lui. Unuia dintre noi i-a dat cinci talanţi. Presupunem că acesta e summum-ul de calităţi pe care Dumnezeu poate să-l ofere cuiva, la limita noastră omenească. Altuia i-a dat doi talanţi, mai puţin, altuia i-a dat un talant. Dar fiecare a primit ceva. Nu e nimeni în lumea aceasta care să nu fi primit ceva de la Dumnezeu. Oricât ne-am socoti, ne-am umili şi am spune noi că n-avem nici un fel de har ori dar de la Dumnezeu, totuşi daruri avem. Iar un talant nu înseamnă un singur dar, pentru că un talant era o monedă de o valoare foarte mare. Adică fiecare are un dar destul de mare. Sigur, unii au mai mult, alţii au mai puţin.
Ce înseamnă înmulţirea talanţilor? Acolo, în parabolă spune să-i fi neguţătorit, să fi luat dobânda. Aceasta înseamnă a folosi darul tău pentru treburile pe care Dumnezeu ţi le-a încredinţat ţie. Fiecare dintre noi trăieşte într-o societate, într-o biserică. Fiecare dintre noi face ceva pentru biserică, pentru comunitate, pentru aproapele său. Aceste acţiuni pe care le facem cu darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, ne câştiga nouă dublu.
Dar sunt unii între noi care spun:
„Dumnezeu mi-a dat un dar, ce să fac cu el? Îl ţin şi îl restitui la Judecată, pentru că atunci ce e al Lui va fi al Lui”.
Aceştia sunt oamenii care trăiesc în neutralitate. În concepţia noastră creştină, răul nu are fiinţă. Fiinţă are binele. Acolo unde binele lipseşte, se instalează răul. Nimeni nu poate să spună: nu fac bine, nu fac rău, nu mă interesează ce face vecinul meu, nu intru în nici un fel de comerţ spiritual cu el, nu-l ajut şi nu-i cer niciodată ajutorul. Citeste mai mult...