Şcoala de Duminică: "11.30" - un film care îl face pe om să gândească

duminică, 24 februarie 2013

| | |



Dialog cu regizorul debutant Nicolae Negară


Cinematografia românească a marcat un mare succes prin filmul lui Călin Peter Netzer, „Poziţia copilului”, laureat cu Ursul de Aur. Ce face cinematografia moldoveanească? Și ea a fost reprezentată la Berlin, printr-un film în afara competiţiei, un film a cărui imagine a fost semnată de basarabeanul Oleg Mutu si realizat de georgiana… Nana Ekvtimishvili, peliculă intitulată „Înflorit”. Filmele, a căror imagine a fost realizată de Oleg Mutu, au fost multiplu premiate la festivaluri internaţionale de mare prestigiu pecum Cannes, Londra şi Salonic. 

La Chişinău se va desfăşura, începând de luni, Festivalul internaţional de filme scurte, Future Shorts, festival în care va fi prezentat şi filmul de debut al regizorului Nicolae Negară „11şi 30”. Cu acest regizor debutant a stat de vorbă Alla Ceapai.

Filmul este bazat pe scenariul scriitorului moldovean Ghenadie Postolachi. Eu am preluat ideea din nuvela acestuia „Piedici neînsemnate”, am schimbat aproape jumătate din această idee, aşa ca să o simt eu, să o trec prin mine. De ce am ales această temă a avorturilor, pentru că e una socială şi foarte actuală. M-am gândit că aş vrea să fac totuşi un film care să-l facă pe om să se gândească, să nu-l lase indiferent faţă de tema dată.

În Moldova persistă acest sentiment de indiferenţă din partea societăţii asupra acestei probleme. Înainte să încep filmările, chiar în perioada de lucru asupra scenariului desigur că am făcut şi nişte cercetări. Am fost la Maternitatea nr. 1, la Maternitatea nr. 3, am discutat cu directori de spital, cu medici şi m-am convins că într-adevăr o problemă avortul.

Din păcate, în Moldova, numărul avorturilor oficiale (pe lângă cele neoficiale care sunt mult mai multe) e cam acelaşi ca numărul de naşteri.  Aceasta este o problemă foarte gravă fiindcă suferă natalitatea, suferă demografia ţării. La aceste probleme se mai adaugă şi problema migraţiei, a sărăciei, deci, demografia Moldovei e jos la pământ. M-am gândit că tineretul trebuie să ştie despre această problemă şi să ia o atitudine.

Europa Liberă: Cum v-aţi propus să atrageţi atenţia publicului, în special a tinerilor, asupra problemei prin imaginile selectate în acest film?

Este o poveste a unei relaţii dintre un băiat şi fată. Ambii au în jur de 25 de ani. Băiatul ştie că fata este gravidă. Din start aflăm că el deja practic a convins-o să facă avort , dar ea a avut un vis şi nu este foarte sigură dacă vrea să facă avort. El oricum insistă şi o convinge că trebuie de făcut, pentru că ei nu au posibilitate să întreţină copilul şi alte îndreptăţiri şi motive des întâlnite în zilele noastre.

Ei trebuie să se întâlnească la clinică unde urma să aibă avortul. În drum spre clinică el are de înfruntat mai multe piedici subtile care ar putea să-l determine să-şi schimbe opinia. El totuşi nu renunţă la idee, până la un moment în care nu mai poate face nimic, nu mai poate decide, suferind un accident grav.

În urma acestui accident se întâmplă o situaţie (pe care prefer să nu o divulg, dar să-l las pe spectator să o descopere în timpul vizionării) şi el îşi schimbă părerea, hotărăşte să lase copilul. Prin acest moment eu mai arăt şi faptul că de foarte multe ori bărbatul sau băiatul este iniţiatorul avortului.

Acest scurtmetraj care urmează să fie proiectat în această sâmbătă are un titlu care atrage atenţia „11:30”. Care este semnificaţia acestui titlu?

11:30 este de fapt ora când trebuia să se facă avortul. Tot la această oră se întâmplă evenimentul care îl face pe el, pe personajul principal să îşi schimbe decizia, adică să păstreze copilul. Astfel, această oră este una decisivă pentru ea şi pentru el.

Din câte ştiu, după ecranizarea acestui film v-aţi propus să organizaţi şi o conferinţă. Aţi invitat mai mulţi medici, specialişti ca să vorbească spectatorilor despre problema avortului. De ce e necesară această conferinţă?

Am hotărât că ar fi foarte util să facem şi o conferinţă pe tema filmului, care ar întări mesajul filmului şi ar pregăti spectatorii pentru a înţelege mai bine mesajul filmului. Deoarece spectatorii sunt tineri o să invităm oameni cu experienţă care au trăit, retrăit şi au fost martorii fenomenului avortul. Conferinţa şi filmul merg mână în mână.

Filmul este mai mult pe latura emoţională, pe când conferinţa ţine mai mult de inteligenţă şi intelectual. Din cauza că la noi nu se prea fac filme oamenii nu prea au o cultură de a viziona, de a medita asupra temei filmului. Tocmai din acest motiv noi ne-am propus să ajutăm spectatorii tineri să înţeleagă mai bine tema filmului.

Din câte ştiu, acest film a fost făcut cu un buget destul de modest.

Buget practic ireal de mic. Cu aşa buget poţi să faci un spot publicitar, o zi de filmare. E o sumă de bani foarte mică, nu cred că e cazul să o spun, fiindcă filmul de fapt costă mult mai mult. Eforturile oamenilor, colegilor care au contribuit la acest film sunt nemăsurabile.

Noi am avut 14 zile de filmări. Am avut filmări şi în afara oraşului. Am avut o echipă de 30 de oameni tineri, profesionişti, mulţi dintre care sunt încadraţi în câmpul muncii. Am lucrat cu actori profesionişti. De fapt. filmul s-a făcut mai mult din iniţiativa şi entuziasmul acelor tineri care m-au ajutat pe mine. Fiindcă eu nu am putut să achit nici măcar actorii principali. Înainte de filmări am umblat pe la ambasade, pe la bănci, pe la ONG, care au apreciat tematica filmului, dar când ajungea vorba că avem nevoie de bani toţi dădeau în urmă.

Europa Liberă: Se spune că lipsa de finanţe, de bani este unul din motivele din care se produc puţine filme în Moldova şi de fapt nu reînvie această tradiţie cinematografică. Ar fi şi alte motive?

Cred că nu atât lipsa banilor, probabil că cea mai mare problemă este lipsa unei legi a cinematografiei, unui cadru legal bine racordat la necesităţile unei industrii cinematografie, industrie sună prea tare, mai bine spus - a unei ramuri a cinematografiei. Ca să se înceapă să se producă filme în Moldova este nevoie de oameni cu tărie de caracter şi cu perseverenţă, care vor într-adevăr ceva să arate lumii. Sau este nevoie de un cadrul legislativ care va permite cineaştilor din alte ţări să vină la noi în ţară şi să angajeze oameni din domeniu ca să poată produce filmele lor. Aşa s-a întâmplat în România. Nu ştiu de ce Ministerul Culturii nu doreşte să se implice mai activ în promovarea unei asemenea legi, mai cu seama că proiectul de lege există de câţiva ani.