9 Septembrie: IPS Justinian Chira – 40 de ani de arhierie. Întru Mulți Ani, Stăpâne!

luni, 9 septembrie 2013

| | |



Pe 9 Septembrie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian, Episcop al Maramureșului și Sătmarului aniversează 40 de ani de arhierie.

Cu un chip străluminat, cu o privire care îţi pătrunde până în tainiţele sufletului şi un zâmbet de o imensă duioşie paternă, Arhiepiscopul Justinian pare a fi desprins din lumea vechilor sinaxare.

Prezenţa sa e astăzi deopotrivă un semn şi o mărturie despre o lume aşezată în hotarele bunei-cuviinţe, o lume căreia rostul şi tainele zidirii îi erau familiare pentru că le trăia în duhul înţelepciunii şi al cuminţeniei pămâmtului. Orice întâlnire cu el îmi evocă acea Românie a interbelicului pe care o iubeam nespus şi o căutam cu febrilitate, prin anii ’80, în autorii ei sau în reconstituirile de epocă din filmele româneşti, cărora le înduram stoic falsul şi propaganda de dragul câtorva imagini ale acelei Românii, România bunicilor mei, ţara de vis în care dragostea de neam, hărnicia, demnitatea sau curajul nu erau doar vorbe goale instrumentate de o dezgustătoare ideologie.

Faptul că astăzi, în plin colaps al valorilor, Dumnezeu lasă în mijlocul nostru asemenea oameni precum Î.P.S. Justinian e un mare har şi un temei de nădejde. Personalitatea lui nesofisticată, bunătatea pe cate o iradiază, gravitatea cutremurătoare cu care celebrează, umorul său curat şi copilăresc sau uimitoarea capacitate de a iubi fără discriminare sunt cu adevărat copleşitoare. Înţelegerii sale, plină de compasiune pentru suferinţele şi neputinţele firii omeneşti îi răspunde din partea mulţimii de credincioşi, din toate categoriile, nu numai un profund respect dar şi o imensă dragoste. Acest lucru e vădit, cu asupra de măsură, de numărul covârşitor al celor care caută să se apropie de el, să-l vadă ori să-l atingă atunci când slujeşte public.

M-a înduioşat de curând mărturisirea spontană a unei femei, de condiţie modestă, care ţinea o poză a Înalt Prea Sfinţitului pe un raft de la locul ei de muncă: „pentru mine e ca un bunicuţ”. Această dragoste am constatat-o însă şi la persoane aparţinând elitei, care mi-au împărtăşit sentimentele pe care le încercau în prezenţa Arhiepiscopului nostru, mai ales încrederea şi siguranţa că sunt înţeleşi, ocrotiţi, iubiţi, că se află cu adevărat în faţa unui Episcop, adică a celui care prin însuşi titlul său se vădeşte a fi un „purtător de grijă”.

Ştiu, dintr-o confesiune făcută unui apropiat, că Înalt Prea Sfinţitul Justinian nu se consideră doar episcopul ortodocşilor din Maramureş şi Sătmar, ci Vlădica tuturor celor ce locuiesc în aceste ţinuturi, de care se simte responsabil şi pe care îi cuprinde ne-încetat în rugăciunile sale. Acesta e cu siguranţă adevăratul duh al Ortodoxiei, duhul sobornicităţii care afirmă prezenţa Întregului în fiecare din părţile ce-l alcătuiesc.

Om integru şi integral, Arhiepiscopul nostru îmi aminteşte vorbele Poetului: „în fiecare om, o lume îşi face încercarea”. Veritabil „Patriarh al Maramureşului”, Înalt Prea Sfinţitul Justinian ipostaziază chipul frumos al unei lumi împlinite pe care nu o vrem niciodată apusă.

Pr. prof. Radu Dorin Micu

Sursă: IPS Justinian Chira, Documentar bibliografic, Biblioteca Județeană din Baia Mare, pg 21-22

*

De multe ori sunt bolnav de milă de oameni. Când îi văd, când le cunosc viața, zbuciumul, frământările, necazurile. Că fiecare om, oricât ar părea de aspru, de străin de sentimentele nobile, fiecare om, indiferent de poziția pe care o ocupă în societate, e totuși om, ce poartă fiecare, adânc, în ființa lui o lume, o lume a lui în care nu-i numai liniște, ci, de cele mai multe ori, e o grozavă luptă. Poartă fiecare, adânc, în sufletul lui, dureri și răni deschise, răni cicatrizate, buboaie dureroase, atâtea și atâtea situații necunoscute, neștiute de nimeni. Întocmai cum se exprimă Homer în marea lui operă, Iliada, cântul XVII: „Din tot ce pe lume e viață, răsuflă și mișcă, nu e nimic mai de plâns și mai necăjit decât omul”. Această stare a omului, de ființă zbuciumată, mă face să îl cinstesc mai mult, îmi adâncește în suflet și mai mult grija și dragostea față de el, față de om”.

Din scrisoarea IPS Justinian Chira către poetul Ioan Alexandru – 17 Decembrie 1969

*

Scopul nostru e eternitatea, este iluminarea, este îndumnezeirea, este înobilarea. Ori, în materialism nu poate fi așa ceva pentru că s-a renunțat la lucruri esențiale, la credința în Dumnezeu. Acum, ieșind din acest sistem, constatăm că o societate nu se poate dezvolta normal fără aceste elemente. Fără religie omul nu este nici om, nici animal. Este o făptură fără nici un scop.

Societatea noastră nu știe ce-i smerenia. O traiește, dar nu știe. Se smerește nevasta în fața bărbatului, bărbatul în fața nevestei, se smeresc copiii în fața părinților, se smerește funcționarul în fața șefilor. E o permanentă smerenie și supunere, dar făra să ne dăm seama. Smerenia e un element firesc. Numai noi ne smerim, animalele nu. Ne smerim pentru că avem calitățile supreme de a cunoaște valorile. Și atunci trăim în această smerenie. Câștigă cel ce are acest har de smerenie. Unde omul știe să se smerească există armonie. Cel care nu știe ce înseamnă smerenia vede în ea un act de slăbiciune. Smerenia nu înseamnă a te umili. Înseamnă demnitate. La fel și iubirea.

Fragment – Interviu cu Ioana Lucăcel – Gazeta de Maramureș

*

Omul trebuie să fie conștient de elementul etern din el. Pierzând acest lucru e ca și cum ai rupe un cablu de la sursă. Lipsa aceasta de reînălțare a omului la elementul nemuritor. Ei, elementul acesta viu care este sufletul, când pleacă din trup e nemuritor. Fără menținerea acestei ceritudini nu se face legătura între trup și suflet. Nu se poate transmite iubirea pentru că sunt două elemente cu totul străine unul de altul. Dar atunci când se întâlnesc două elemente se transmite căldura de la unul la altul.

IPS Justnian Chira, Bogdan Eduard, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, pg. 64