 |
Avortul devine ceva foarte real atunci când este văzut
şi nu considerat doar o dezbatere morală sau politică.
|
de Sarah Terzo, 14 octombrie 2013
Cu ceva timp în
urmă, am primit această mărturie de la un student la medicină care a preferat
să nu-și dea numele. Tocmai fusese martorul unui avort ca parte a trainingului.
Foarte tulburat, voia să spună cuiva despre experiența trăită. Era bântuit de ceea ce
văzuse.
Studentul mărturisește că înainte de a fi martorul avortului era în tabăra activiştilor
pro-avort:
„Pentru început,
trebuie să mărturisesc că până ieri, 2 iulie 2004, susţineam cu
hotărâre avortul. Sunt student la medicină şi fiind foarte axat pe cele
ştiinţifice am înţeles că masa de celule ce formează corpul fetal în uter este adesea
incapabilă de supravieţuire înainte de împlinirea celor 24 de săptămâni. De asemenea, sunt uşor liberal şi credeam că fiecare femeie ar trebui să
aibă dreptul de a alege ce să facă cu propriul corp şi cu cel care
creşte înăuntrul ei.”
Studentul auzise de
sloganurile mişcării pro-avort dar luase acele informaţii ca atare, crezând că
fătul este „o masă de celule” şi nu o fiinţă umană autonomă. Credea că o
femeie „are dreptul asupra propriului corp” şi nu empatiza cu micuţul
dinlăuntrul ei. Nu credea în firea umană a copilului ori în dreptul său de a
trăi.
Apoi a avut şansa
de a vedea procedura unui avort. Datorită ideilor lui pro-alegere, nu se
aştepta să fie tulburat de orice ar fi văzut:
„Vara aceasta am
fost acceptat într-un program pre-medical în oraşul New York, în cadrul căruia
ni se permitea să observăm doctorii la muncă şi să vedem tot felul de proceduri medicale. Când mi s-a oferit
şansa de a vedea un avort, n-am şovăit în a accepta oferta. Era ceva nou,
provocator şi palpitant, ceva ce nu mai văzusem niciodată.”
Apoi descrie exact
la ce fusese martor în sala de operaţie:
„Când am intrat în
sala de operaţie, aceasta părea ca oricare alta în care mai fusesem. Pe masa din
faţa mea am văzut o femeie cu picioarele în sus, de parcă era gata să nască,
deşi era anesteziată. Lângă ea era o tablă de instrumente pentru avort şi o
maşină pentru aspirarea ţesuturilor fetale din uter. Doctorii şi-au îmbrăcat
halatele, şi-au pus măştile, iar procedura a început. Cervixul era ţinut
deschis cu un instrument metalic dur, iar un tub mare şi transparent a fost
băgat în interiorul femeii. În numai câteva secunde motorul maşinii a fost pornit
iar sânge, ţesut şi mici organe au fost scose din locul lor printr-un filtru. Un
minut mai târziu, maşina s-a oprit dintr-o dată. Tubul a fost pus deoparte. Lipit de capătul său era un corp mic şi un cap ataşat anapoda de el. Coastele erau
deja formate, având o piele subţire ce le acoperea, ochii erau și ei formați,
iar organele interne începuseră să funcţioneze. Inimioara fetusului, care era
în mod clar un băieţel, tocmai se oprise pentru totdeauna. Filtrul maşinii a
fost deschis iar mânuţele şi picioruşele ce fuseseră sfâşiate de pe fetus au
fost analizate. Degetele de la mâini şi picioare aveau începuturi de unghie.
Doctorii, mândri de munca lor, au reasamblat corpul pentru a mi-l arata. Ochii mi s-au umplut de lacrimi atunci când au luat copilaşul de pe masă şi i-au
aruncat corpul într-un container pentru a scăpa de el.
De vreme ce acest
avort s-a făcut prin aspirare, bebeluşul trebuie să fi avut mai puţin de 13-14
săptămâni, dar totuşi era destul de mare pentru ca natura sa umană să fie
evidentă.
Avorturile din
trimestrul al doilea sunt făcute de obicei prin dilatare şi aspirare, o
procedură în care forcepsul este folosit pentru a sfâşia copilul, mai degrabă
decât prin aspirare.”
Studentul a fost
bântuit de ceea ce a văzut:
„De ieri de la ora
10 şi jumătate, n-am mai putut să mă mai gândesc la nimic altceva în afară de
ce s-ar fi putut alege de acel băieţel. Nu cred că oamenii îşi dau seama de ce
este de fapt un avort până nu-l văd dus la îndeplinire. Am fost chinuit de
imaginile astea, atât de reale şi de aievea.. şi n-am fost decât un martor.
N-o să mai fiu
pro-avort niciodată şi niciodată n-o să mai sprijin uciderea vreunei fiinţe
umane, indiferent de stadiul lor în viaţă.”
Spre deosebire de
marea majoritate a avorturilor, acest copil a fost deplâns. Cineva a simţit
tristeţe şi oroare la moartea sa. Mii de bebeluşi ca el sunt aspiraţi din
uterul mamei lor în fiecare zi. Ei sunt respinşi de mamele lor şi văzuţi drept
gunoi medical de către ucigaşii lor. Societatea permite ca aceşti copii să
moară în tăcere, fără vreo recunoaştere sau confirmare a umanităţii lor. Acest
băieţel nu va avea niciodată un nume. Nu va inspiră niciodată o gură de aer, nu
va mângâia niciodată un câine, nu va privi nicidata un apus de soare, nu va
merge niciodată pe o bicicletă. Nu va trăi niciodată acele lucruri cărora tu şi eu nu le acordăm vreo prea mare
însemnătate. Dar poate că acest copil nu a murit întru totul în zadar. Moartea
sa tragică i-a arătat adevărul acestui om tânăr. Iar voi cei care citiţi acest
articol acum ştiţi despre moartea acestui copilaş.
Poate că povestea
acestui copil nefericit vă poate determina să fiţi mai activi în mişcarea
pro-viață. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face, chiar de pe calculatorul
vostru. Împărtăşiţi acest articol pe Facebook. Înscrieţi-vă pe o listă de
mailuri a unui grup pro-viață. Donaţi bani către o organizaţie pro-viață sau un
centru care se ocupă de criza de sarcină. Fiecare mic ajutor contează. Fiți pro-viață. Vorbiţi cu cei dragi despre avort. Împărtăşiţi
cu ei articole pro-viață. Fiţi răbdători şi înţelegători. Fiţi buni,
respectuoşi, dar mai presus de toate, fiţi activi.
Faceţi ceva!
Sursă: LiveActionNews
Traducere:
Flavia-Maria Hemcinschi
Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu