 |
| Foto: Orthphoto |
Oricine
iubeşte o floare
e-aproape
de-un sacru mister.
Oricine
se-oprește-n cărare
s-asculte
un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de
cer …
Oricine
iubeşte seninul,
când
soarele urcă-n eter,
oricine-şi
înalță suspinul,
când
licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de
cer …
Oricine pe
munţii albaştri
priveşte
granitul sever,
oricine pe
căi de sihastri,
străbate
păduri de jugaştri,
e-aproape,
aproape de
cer …
Dar cine-a
primit îndurarea
din rănile
blândului Miel,
acela e frate
cu floare,
cu râul, cu
munţii, cu marea,
şi-orunde
îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul
e-n el.
Sursă: Poezie creștină
0 comments:
Trimiteți un comentariu