„Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu,
eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos“ (Galateni 4, 7)
Asistăm trişti şi cu sufletul frânt de durere la izgonirea
lui Adam din Rai. Dumnezeu îl făcuse tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, şi-l
aşezase în splendoarea Raiului. Dar, datorită păcatului, toate se prăbuşesc.
Omul ajunge bătrân, bolnav, urât şi muritor. (…) Bietul Adam, datorită plăcerii
de a gusta din pom, neascultând de Dumnezeu, s-a expus durerii. Dezmoştenit,
orfan, îndurând necazurile, plângea de dorul Raiului. (…) Şi nu numai Adam, ci
şi noi, toţi urmaşii lui, am moştenit aceeaşi soartă. Ne spune Sfântul Pavel că
„printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a
trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el“ (Romani 5, 12). Iar
moartea este precedată de un cortegiu întreg de boli şi suferinţe, de
nedreptăţi şi neînţelegeri.
Dumnezeu le făcuse pe toate „bune foarte“ (Facere 1, 31),
dar ele nu au rămas aşa. (...) În lume se săvârşesc crime, ucideri, furturi şi
nedreptăţi. Se urăşte, se înşeală, se minte, se calomniază, se jură strâmb, se
doreşte bunul altuia. Unii se îmbată, alţii se învrăjbesc, se ceartă, se bat,
se duşmănesc, soţii se despart, copiii şi tinerii se strică. Se păcătuieşte şi
se suferă între noi şi în jurul nostru, sunt multe lipsuri, boli şi moarte. Se
înjoseşte chipul lui Dumnezeu din om. (…)
Dumnezeu este cu noi
Pentru această lume prăbuşită, pentru omul dezmoştenit, Se
întrupează Domnul Hristos. Apostolul Crăciunului este limpede: „Iar când a
venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut
sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“
(Galateni 4, 4). De câte ori rostim Crezul, afirmăm acest lucru: „Care, pentru
noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din Ceruri şi S-a
întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om“.
Sfântul Pavel ne spune că, dacă prin Adam cel vechi, toţi
ne-am prăbuşit, prin Adam cel nou toţi suntem restauraţi: „Aşadar, precum prin
greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea
adusă de Unul, a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă“ (Romani
5, 18). Consecinţa directă este aceea că redevenim fii ai lui Dumnezeu şi
moştenitori ai Raiului. Nu mai suntem dezmoşteniţi: „Astfel, dar, nu mai eşti
rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus
Hristos“ (Galateni 4, 7).
Fiul lui Dumnezeu se face Om, îşi asumă firea omenească, se
face frate cu noi ca pe noi să ne facă fii ai lui Dumnezeu, să ne
îndumnezeiască. Părintele Dumitru Stăniloae, de la a cărui plecare la Domnul se
împlinesc două decenii, afirmă: „prima concluzie ce rezultă de aici este aceea
că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a unit la maximum cu umanitatea sau a venit în
maximă apropiere de noi“.
Dumnezeu nu mai este undeva departe, ci este foarte aproape
de noi, este cu noi, ne scapă de angoasa singurătăţii şi a abandonării. Nu mai
suntem orfani. (...)
De la Naşterea Domnului Hristos, Dumnezeu este cu noi. (…)
S-a deschis din nou Raiul
Faptul că raiul s-a redeschis prin naşterea Mântuitorului,
că nu mai suntem orfani şi dezmoşteniţi, îl mărturisesc şi celebrările
liturgice de la Crăciun şi colindele noastre. Cântăm la vecernia Crăciunului
stihira următoare: „Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este
de faţă. Zidul cel despărţitor cade acum; sabia cea de foc se îndepărtează;
heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii; iar eu mă împărtăşesc de dulceaţa din
rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare“. (…) Folclorul nostru de
inspiraţie creştină se opreşte atât la greşeala lui Adam, la alungarea lui din
Rai, cât şi la izbăvirea lui prin naşterea Domnului Hristos. Un vechi colind
din Apuseni redă dialogul Domnului Hristos cu Adam: „Ie-ţi, Adame, ce mai ai/
Şi din Rai afară-mi hai,/ Să-ţi cumperi un plug să ari./ Şi să-ţi ari şi să
trudeşti,/ De-acolo să te hrăneşti“. Tânguirea lui Adam la aflarea sentinţei
este plină de nostalgie: „Raiule, grădină dulce,/ Eu din tine nu m-aş duce,/ De
dulceaţa poamelor,/ De mirosul florilor,/ De fumul tămâilor,/ De zborul
albinelor,/ De dragul îngerilor“.
Colindul „Praznic luminos“, armonizat de Timotei Popovici,
ne spune că, la Crăciun, s-a deschis din nou Raiul şi că strămoşii au fost
mântuiţi: „Raiul cel închis/ Azi iar s-a deschis,/ Şarpelui cumplit/ Capul i-a
zdrobit./ Şi strămoşii iară,/ Prin Sfânta Fecioară,/ Iar s-au înnoit“. (…) Prin
naşterea Domnului Hristos se redeschide Raiul şi noi avem acces la pomul
vieţii. De fapt, pomul vieţii este Domnul Hristos. (…)
Ospăţul euharistic
Ni s-ar putea părea că, pentru a mânca din dumnezeiescul
pom, trebuie să fim mari nevoitori şi asceţi. Este adevărat că de Hristos nu te
poţi apropia oricum şi că marii nevoitori au avut acces la pomul vieţii. Dar şi
nouă, credincioşilor obişnuiţi, care ne pocăim de toate răutăţile noastre,
Dumnezeu ne îngăduie prin Sfintele Taine accesul la pomul vieţii. Sfântul
Nicolae Cabasila ne spune că, „alături de această cale, mai puţin bătătorită şi
rezervată personalităţilor cu o excepţională trăire şi experienţă duhovnicească
şi, mai ales, marilor pustnici, viaţa spirituală a Ortodoxiei mai cunoaşte şi o
a doua cale, mult mai uşoară şi la îndemâna marii mulţimi, realizabilă nu numai
în izolarea şi în liniştea pustiei, ci în mijlocul lumii, în nemijlocită
apropiere de semenii noştri şi în strânsă comuniune cu ei: este calea trăirii spirituale
liturgice, care urmăreşte unirea cu Dumnezeu prin mijloacele formelor sensibile
ale cultului sau ale slujbelor divine“.
De aceea, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh
Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2014 să
fie dedicat Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii, să fie un an
Euharistic, ştiind bine că „săvârşirea Sfintei Liturghii are ca obiect
prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup şi Sânge, iar ca scop sfinţirea
credincioşilor“.
Sigur că pentru a intra în Rai şi a gusta din pomul vieţii,
pentru a te împărtăşi şi cu Sfintele Taine, este nevoie de o anume pregătire. Postul
Crăciunului ne-a dat această posibilitate. Abţinerea de la mâncarea de dulce,
lecturarea Sfintelor Scripturi, actele de caritate şi, mai ales, o bună
Spovedanie ne-au ajutat să ne primenim sufletul. (…) Pocăinţa adevărată se
finalizează întotdeauna printr-o bună spovedanie, urmând apoi împărtăşirea cu
Trupul şi Sângele Domnului.
Vasile Voiculescu, în cunoscutu-i „Colind“ cu profund
conţinut euharistic, spune: „În coliba-ntunecată/ Din carne şi os lucrată,/ A
intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nu icoană ce se frânge,/ Ci
El Însuşi, trup şi sânge,/ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură,/
Dulcea Cuminecătură“.
Sărbătoarea Crăciunului are în centrul ei de foc acest
Ospăţ euharistic al credinţei - Sfânta Liturghie. În coliba sufletului nostru,
curăţită în timpul postului, intră Hristos Cel născut în ieslea Betleemului. Sufletul
nostru, devenit iesle curată, trebuie să-I ofere sălaş Mântuitorului. Fără
Liturghie, fără o serioasă preocupare spirituală, Crăciunul rămâne o sărbătoare
folclorică şi comercială. (…)
Prin naşterea Domnului Hristos suntem reînfiaţi. Sfântul
Pavel ne spune: „pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său
în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!“ (Galateni 4, 6)
Dorim ca acest Ospăţ al credinţei să fie deplin pentru
dumneavoastră, pentru toţi, iar sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi
Bobotezei să le petreceţi cu multă bucurie, împreună cu cei dragi!
† IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei
Sursă: Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu