Duminica aceasta se face istorie în Europa: Stop propagandei antifamilie!

sâmbătă, 1 februarie 2014

| | |



Vă prezentăm mai jos apelul organizaţiei pro-viaţă  HAZTEOIR.ORG din Spania, cu ocazia marşului ce se va desfăşura duminică, 2 februarie, în Madrid şi în alte capiatale europene

Lobby-ul antifamilie se întoarce în Europa cu raportul Lunacek. Pe data de 2 februarie va avea loc la Madrid primul marș la nivel european pro-căsătorie, copilărie și libertate. Participă și tu!

Duminică, 2 februarie, cetățenii europeni vor marca o dată în istoria activismului civic, în apărarea valorilor ce nu pot fi negociate: ne întâlnim, pentru prima dată la nivel european, pentru apărarea cauzei căsătoriei, familiei și copiilor. 

Locuitorii din Paris, Bruxelles, Luxemburg, Roma, Varșovia și Madrid vor străbate străzile sub semnul: „Stop familifobiei!”. Cei care ne convoacă sunt La Manif pour Tous, mișcarea civică franceză pro-familie și pro-copii care uimește întreaga Europă prin vitalitate, diversitatea de vârste, idei, credințe și categorii sociale pe care le reunește, precum și prin impresionanta atmosferă festivă și optimistă a manifestațiilor sale în masă împotriva legii căsătoriilor între homosexuali, promovată de Guvernul socialist al lui François Hollande.
Nu lipsi! Motive sunt o mulțime:

       Interesul superior al copilului în adopțiile de către cupluri de același sex și formele monoparentale de conviețuire
        Dreptul tuturor copiilor de a avea o mamă și un tată
     Demnitatea și libertatea femeilor în fața expansiunii legilor care permit utilizarea expresiei „mamă de împrumut”
     Unicitatea firească și juridică a căsătoriei înțeleasă ca uniune între un bărbat și o femeie. Pentru revenirea la Codul nostru Civil prin abrogarea Legii Zapatero a căsătoriilor între homosexuali.
     Libertatea învățării copiilor noștri față de dogmele ideologiei sexelor impuse în școli și în manuale
        Libertatea conștiinței și a expresiei, dreptul de a gândi individual, față de încercarea legilor de tip „căluș” promovate de lobby-ul gay, lesbian, bisexual și transsexual
        Drepturile omului pentru toți, nu drepturile specifice ale militanților LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) și legile care promovează minoritățile sexuale

Opune-te închiderii false a dezbaterii pe acest subiect

Unele persoane doresc închiderea dezbaterii privind căsătoriile și adopțiile de către cuplurile homosexuale, insistând asupra faptului că ar fi deja acceptate de către cea mai mare parte a societății, atât în Spania cât și în restul Europei. Mișcarea La Manif Pour Tous din Franța a demonstrat contrariul, printr-o multitudine de manifestații. Acum putem demonstra și în Spania! De tine depinde ca ingineria socială construită forțat printr-o ideologie perversă să nu îngenunchieze Spania și Europa. Duminica, 2 februarie, în șase capitale din Europa, inclusiv în Madrid, cetățenii vor formula un răspuns democratic, în masă, la atacurile reînnoite la adresa familiei, copiilor și libertății, aflate în desfășurare și utilizate de guvernele și instituțiile UE pentru a reduce drepturile omului și modifica radical societatea.

Peste trei milioane de francezi au participat în ultimele luni la două marșuri pro-familie convocate la Paris de către mișcarea cetățenească La Manif pour Tous, care presupune o nouă oportunitate de a deștepta conștiința societăților europene pentru a stopa legile acestei inginerii sociale. Pentru prima dată, șase capitale din Europa se vor mobiliza împreună în apărarea familiilor și libertății noastre.   

În luna decembrie a anului trecut a fost promovat un alt raport de către lobby-ul minorităților sexuale din sesiunile Parlamentul European: așa numitul Raport Estrela, care susținea extinderea avortului liber în întreaga Uniune Europeană și adoptarea perspectivei sexelor în manuale și în curriculele din învățământul primar și gimnazial. Totuși, presiunea socială din toate țările UE a reușit să determine parlamentarii europeni să respingă Raportul Estrela de două ori, ultima oară printr-o diferență de numai 7 voturi. Acum se revine cu o nouă tentativă: Raportul Lunacek, care va fi adoptat săptămâna viitoare. De aceea este foarte important să participi împreună cu familia duminică, 2 februarie, la Marșul pro-familie, copii și libertate, care va avea loc la Madrid și în alte șase capitale europene în același timp. 


Pentru familiile noastre, pentru căsătorie, pentru copii. Pentru libertatea și drepturile copiilor. Vino duminică, 2 februarie, la Marșul civic, la ora 12 în Piața Alonso Martinez din Madrid! 

http://www.hazteoir.org/noticia/56117-este-domingo-marca-europa-otra-fecha-historica-activismo-civico-stop-familiafobia 

Traducere: Camelia Dinică


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com