La 14 ani, victima unui viol păstreazã copilul, în timp ce violatorul frecventează aceeaşi şcoalã

sâmbătă, 8 februarie 2014

| | |



de Monica Kelsey, 2 februarie 2014

Ashley avea 14 ani când am citit un articol despre ea în ziar. Acolo scria că fusese violată şi rămăsese însărcinată. Din momentul în care Ashley a aflat că era gravidă, a ştiut că nu putea decât să păstreze copilul. Pe 26 iunie 2013 s-a născut băieţelul ei, Aiden, care i-a topit pe toţi cei care l-au cunoscut. În vara şi toamna lui 2013, am avut privilegiul de a-i cunoaşte nu numai pe Ashley şi Aiden, dar şi pe părinţii tinerei mame. Ashley are o familie minunată şi mi-am dat seama că au fost principalul ei sprijin.

Violatorul avea 17 ani şi, fiind minor, judecătorul a decis să-l condamne numai pentru molestare. Această micşorare a încadrării juridice le-ar putea părea rezonabilă unora, dar, din nefericire, tânărul nu era la prima astfel de infracţiune, ci la a treia. Mai fusese condamnat pentru molestare şi în cazul altor două fete. Nu a petrecut nici un minut în închisoare, iar sentinţa a fost de eliberare condiţionată, testare pentru depistarea de droguri şi ore de consiliere pe tema agresiunii sexuale. Ca minor, el nu va fi luat în evidenţă ca agresor de natură sexuală şi nu va avea cazier.

Când Ashley s-a întors la şcoală, a fost şocată să afle că violatorul ei avea voie să frecventeze aceeaşi instituţie, de parcă nimic nu se întâmplase. În loc să ţină făptaşul departe, oficialii şcolii i-au spus lui Ashley că se poate muta ea în altă parte. Aceasta le-a părut nedrept celor mai mulţi, din moment ce ea a trebuit să se adapteze la o mulţime de schimbări apărute odată cu fapta lui. Ashley vrea să se întoarcă la şcoală cât mai repede. Dar, până când violatorul ei nu este ţinut la distanţă, simte că aceasta cea mai bună decizie e să stea deoparte.

Am mers împreună cu mama lui Ashley la o şedinţă a consiliului şcolii şi i-am cerut conducerii să-l trimită pe violator la o şcoală alternativă, pentru ca Ashley să se poată alătura colegilor ei. În mod surprinzător, ei nu cunoşteau situaţia fetei, dar s-au arătat îngrijoraţi. Încă nu au luat o decizie, iar Ashley între timp merge la o altă şcoală.



În august 2013 am invitat-o pe Ashley într-o minivacanţă de două zile cu mine şi cu fata mea în vârstă de 14 ani. Mama ei, Kristi, s-a oferit să aibă grijă de micuţul Aiden, ca ea să poată veni cu noi. Chiar dacă Aiden e o binecuvântare pentru mama lui şi pentru toţi ceilalţi din familie, cred că Ashley ar trebui să se bucure şi ea de plăcerile vieţii de adolescent. Nu şi-a dorit să fie violată şi nici să devină mămică, dar a acceptat acest rol pe care i l-a dat Dumnezeu.

Atitudinea ei pozitivă o face unică, iar ea vede întotdeauna partea plină a paharului. Aiden creşte şi a început să se târască de-a buşilea. Îşi iubeşte mama, îi place să cânte şi să fie fotografiat. E greu să nu te îndrăgosteşti de mamă şi fiu când îi cunoşti, fiindcă ea este o persoană foarte pozitivă.

Ashley le mulţumeşte tuturor pentru rugăciunile şi cadourile trimise în ultima jumătate de an. Familia spune că scutecele şi laptele praf care au fost donate îi ajută enorm. Mama lui Ashley ţine să le mulţumească public tuturor. Iată un scurt mesaj de la ea: „Vă mulţumesc tuturor pentru rugăciunile şi sprijinul pentru fiica mea, Ashley, şi nepoţelul meu, Aiden. Monica de la Save The 1 e uimitoare şi ne-a schimbat viaţa. Sincer, fără ajutorul lor nu ştiu cum ne-am fi descurcat! Vă mulţumesc din suflet în numele întregii familii şi îţi mulţumesc, Monica, pentru întreaga muncă şi dăruire!”

Sfatul lui Ashley pentru celelalte adolescente este: „Rămâneţi puternice şi nu uitaţi: nu ceea ce vi se întâmplă în viaţă vă defineşte, ci ceea ce alegeţi să deveniţi”.

Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul www.MonicaKelsey.com, în dreptul butonului cu poza lui Ashley şi Aiden.

Traducere: Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com