de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă
Pe 24 martie 2014, în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, studenţii bucureşteni (nu numai cei de la teologie) s-au întâlnit cu pr. lector. dr. Gheorghe Holbea, prodecanul facultăţii (foto dreapta), şi cu părintele Nicolae Tănase, iniţiatorul şi sufletul proiectului de la Valea Plopului, unde sunt găzduiţi sute de copii defavorizaţi sau din familii dezorganizate.
Scopul conferinţei, moderată de Alexandra Nadane, Preşedintele Asociaţiei
Studenţi pentru Viaţă (foto stânga), a fost acela de a furniza şi o perspectivă
teologică asupra adopţiei, despre care mult prea des se vorbeşte numai din perspectivă
sociologică sau psihologică.
Adopţia ca rană pentru
sufletul mamei naturale
Vorbind despre adopţie din punctul de vedere al mamei, părintele Tănase a
subliniat că adopţia trebuie realizată doar atunci când mama naturală este
convinsă că nu poate păstra copilul: „O mamă, în mod firesc, nu-şi dă copilul
altcuiva. Când o face, există o cauză”. El a arătat că adopţia nu se poate baza
pe suferinţa mamei şi că mamei ar trebui să i se ofere iniţial posibilitatea de
a da copilul în creştere cuiva până se restabileşte, apoi urmând să îl ia la
ea, „să şi-l recupereze după ce problemele cu care ea se confruntă dispar”. Sau
mama naturală să fie ajutată să păstreze şi să crească copilul dacă asta
doreşte.
„Adopţia nu trebuie forţată, trebuie făcută fără suferinţa mamei”, a spus
părintele Tănase, explicând că numai după ce mama refuză cele două opţiuni
înfăţişate mai sus trebuie să se ajungă la discuţia despre darea copilului spre
adopţie.
„Din păcate, statul român nu grăbeşte adopţia în timp util. Şi ajungi să iei
copil la 2-3-4 ani, când puteai să-l iei la trei zile sau la câteva săptămâni
sau luni, în funcţie de decizia mamei. Mai trebuie umblat la legea adopţiei.
Dacă în mod sigur un copil poate fi adoptat, trebuie adoptat pe loc”, a spus
părintele Tănase.
Adopţia ca manifestare
a respectului pentru demnitatea persoanei umane
Părintele Holbea a subliniat că şi în familiile adoptive trebuie să se
manifeste respectul faţă de viaţă şi de persoană, ca în orice familie naturală
şi în orice societate creştină: „Dacă părinţii adoptivi au respect faţă de om
şi de viaţă, salvăm părinţimea şi maternitatea”.
El a avertizat că, din păcate, societatea de azi nu pregăteşte copiii
pentru a deveni oameni şi creştini, ci îi tratează ca pe viitoare mijloace de
producţie. De aceea, familia rămâne singurul mediu care mai poate salva
demnitatea şi onoarea persoanei umane, prin creşterea copiilor în acest spirit.
„Copiii nu trebuie educaţi ca să devină mijloace de producţie în societatea
de consum, ci pentru a deveni oameni. Ceea ce noi uităm adesea este tocmai
vocaţia noastră de persoane după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – nobleţea
omului”, a spus părintele Holbea.
„În aşa-zisa noastră societate lipseşte această perspectivă - oamenii sunt
adesea înlocuiţi de maşini”, a mai observat prodecanul facultăţii bucureştene
de teologie.
Acesta s-a arătat alarmat de statutul tot mai precar al respectului pentru
demnitatea umană manifestat chiar şi de creştini: „Ca preot, observ pe la
casele credincioşilor fenomenul interesului exagerat pentru animale. În fiecare
casă, când mergi cu icoana sau botezul, vezi mai multe multe animale decât
copii: un copil şi doi câini. Acest interes exagerat se manifestă în paralel cu
desconsiderarea omului, subminând încet ideea demnităţii şi onoarei omului”.
Cum ne pregătim pentru
adopţie
Câteva sfaturi practice de la părintele Tănase:
- până primeşti certificatul de adoptator, e un frecuş, te incită să vadă
până unde mergi; trebuie să fii calm până primeşti certificatul de adoptator.
- răspunde la chemarea Direcţiei Copilului când te invită să vezi un copil,
indiferent dacă e bolnav sau dacă ştii că nu e ce-ţi doreşti; nu te obligă
nimeni să-l iei acasă
„Dumnezeu ştie ce copil să-ţi dea, tu doar să vrei să adopţi. Roagă-te şi
îl vei primi. Dumnezeu ştie ce copil să-ţi dea, nu o să-ţi dea mai mult decât
poţi să duci”, spune simplu părintele Tănase.
În acest sens, el a evocat cazul uimitor al unei jurnaliste de televiziune
care în anii 1990 a adoptat un copil. Povestea a fost astfel. Înainte de
căderea lui Ceauşescu, ea a mers şi a realizat o anchetă la un orfelinat, unde
s-a găsit un copil abandonat la toaletă.
După Revoluţie, ea a revenit la acelaşi orfelinat pentru un nou reportaj. Atunci
un copilaş i-a tot făcut cu mâna din pătuţul lui de parcă ar fi cunoscut-o. După
doi-trei ani, în trecere prin alt orfelinat, jurnalista nu mai scăpa de un
băieţel care o îmbrăţişa şi îi spunea mereu „Mamă”. L-a adoptat. După ce l-a
adoptat, a vrut să ştie istoria copilului şi, făcând o investigaţie, a aflat că
era acelaşi cu copilul din pătuţ şi cu bebeluşul abandonat în toaletă cu ani în
urmă.
Foto: George Săilă
0 comments:
Trimiteți un comentariu