Barbara Walters şi Patti Stanger au totul, dar regretă că n-au ales să aibă copii

joi, 3 aprilie 2014

| | |



de Lauren Enriquez, LiveActionNews

În luna decembrie 2013 câteva celebrităţi din Statele Unite şi-au făcut public bilanţul întregii vieţi, recunoscând faptul că una dintre alegerile de viaţă pe care le regretă cel mai mult, în ciuda carierei lor pline de succes, este faptul că nu au făcut copii. 


Barbara Walters

Barbara Walters, născută pe 25 septembrie 1929, este jurnalistă, prezentatoare a câtorva emisiuni de televiziune matinale foarte populare în SUA, precum Today şi The View, a unui renumit buletin informativ (20/20) şi co-prezentatoare a principalului jurnal de actualităţi difuzat de postul de televiziune ABC (ABC Evening News). Ea este cunoscută pentru francheţea ei, lucru care nu a avantajat-o în toate situaţiile. De exemplu, l-a făcut Trig Palin „retardat”, iar când Rachel Campos-Duffy a afirmat că Obama nu merită Premiul Nobel pentru Pace pentru că în urmă cu câţiva ani acesta avea în emisiunea The View o atitudine care încuraja avortul, Barbara nu s-a sfiit să se arate şocată. Dar într-un interviu recent acordat lui Piers Morgan, Walters a recunoscut singură că cel mai mare of al vieţii ei – de altfel, pline de succes – este faptul că nu are mai mulţi copii.

Walters a declarat în cadrul interviului că familia ei este mult prea mică din moment ce are o singură fiică şi o singură soră (care în prezent este decedată).


Patti Stanger

Vedeta emisiunii „Millionaire Matchmaker”, Patti Stanger, a afirmat şi ea într-un interviu luat de OK! Magazine că cel mai mare regret al ei este legat de faptul că nu are copii:

Cel mai mare regret al meu e că nu am făcut copii. Am făcut un avort pe la 20 şi ceva de ani pentru că rămăsesem gravidă, n-aveam suficienţi bani şi nu mi se părea în regulă să am un copil fără să am un soţ. Iar acum ia te uită, chestia asta a ajuns o modă... 

Walters şi Stanger au totul din punct de vedere profesional, dar, când trag linie, alegerea lor de a pune cariera înaintea familiei le-a lăsat în suflet un sentiment de neîmplinire.

Pe de altă parte, Oprah Winfrey a declarat că nu regretă alegerea ei de a renunţa la maternitate, dar nu pentru că s-ar fi simţit mai împlinită pe plan profesional decât dacă ar fi crescut copii, ci pentru că, după cum a declarat ea însăşi, crede că ar fi urmat să fie urâtă de propriii copii pentru că şi-ar fi pus cariera înaintea familiei:

Dacă aş fi avut copii, aceştia m-ar fi urât şi ar fi ajuns până la urmă la o emisiune de genul „The Oprah Show” ca să discute despre mine, pentru că o parte [din viaţa mea] ar fi avut de suferit şi această parte ar fi fost probabil ei.

Traducere: Gabriela Coşereanu