Eurovisionul politic își arată roadele: Conchita Wurst/Tom Neuwirth va fi invitat de Remus Cernea în România pentru parada homosexuală

marți, 13 mai 2014

| | |



știgătorul Eurovison 2014 nu a fost decis de prestația muzicală, ci de dorința de a promova una dintre axiomele ideologiei revoluției sexuale: nu există nicio diferență între bărbat și femeie. Pentru aceasta, nicio vulgaritate nu a fost considerată prea deplasată, nici măcar cea a numelui de scenă al travestitului Tom Neuwirth, Conchita Wurst, format din doi termeni de argou care desemnează organele genitale.

De la eliminarea diferențelor dintre bărbat și femeie, pasul următor este transformarea diferitelor tipuri de relații sexuale în parteneriate și „căsătorii”. Nu e de mirare că deputatul Remus Cernea a anunțat că îl va invita pe Tom Neuwirth – Cochita Wurst în România pentru a susține „casătoriile” homosexuale. Iată postarea sa din 12 mai, pe contul de Facebook:

Invitație pentru Conchita Wurst să vină în România la Gay Pride (7 iunie) și solicitare către Guvern și Parlament să arboreze ‘steagul curcubeu’ cu prilejul GayFest (2-8 iunie 2014)

Conchita Wurst a câștigat Eurovisionul grație unor calități artistice excepționale, a unei piese foarte frumoase și a unei imagini care transmite un mesaj de libertate și de respect pentru diferență. Succesul ei are, așadar, o valoare muzicală, dar reprezintă și un mesaj de schimbare a mentalităților retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea țărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu și mai puternic.

Anul trecut, la Gay Pride, am avut onoarea și bucuria să particip și alături de Ulrike Lunacek care este membră a Parlamentului European din partea Partidului Verde austriac, care a răspuns invitației mele de a veni la București.
Îi voi adresa și Conchitei Wurst invitația de a veni la Gay Pride pe 7 iunie. Dacă agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuși să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej. După cum se știe, în țara noastră bătălia pentru schimbarea mentalităților este de asemenea, în curs. Prezența ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferență și libertate.

Solicit Parlamentului și Guvernului României ca, pe perioada manifestărilor din cadrul Bucharest Pride, noul GayFest, (2-8 iunie 2014) să arboreze pe clădirile acestor instituții ‘steagul curcubeu’ care este simbolul drepturilor persoanelor LGBT. În Europa, este deja o practică a mai multor țări, printre care Austria și Germania. Ar fi un gest simbolic care ar demonstra că autoritățile din țara noastră înțeleg și își asumă pe deplin cauza apărării drepturilor omului. Or, drepturile persoanelor LGBT sunt drepturile omului.

De asemenea, adresez din nou membrilor Camerei Deputaților apelul de a vota în favoarea propunerii legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil în România. Este o lege care va ajuta deopotrivă zeci sau sute de mii de cupluri heterosexuale și LGBT, din țară dar și din străinătate dacă vin pe teritoriul țării noastre. Legea a fost respinsă de Senat cu 105 voturi împotrivă, 5 abțineri și 2 voturi pentru. Sper ca în Camera Deputaților să fie o majoritate largă în favoarea acestei legi. Rațiuni pentru ca ea să fie respinsă nu există în afara homofobiei de tip Putin, ori a lașității politice.

Nu în ultimul rând, salut prezența premierului României la Eurovision alături de competitorii din țara noastră. Însă, așa cum anul trecut a ieșit public pentru a mă felicita pentru curajul de a propune legea parteneriatului civil, sper ca, în spirit de fair play, să adreseze public felicitări câștigătoarei din acest an a Eurovisionului.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă