La ce oră mergem la biserică? / Şcoala de Duminică

 

foto: Margarita Tolmacheva (Orthphoto)

de diac. Eugeniu Rogoti, Ziarul Lumina

Am avut ocazia să asist de curând la o slujbă într-o mănăstire din Moscova. Era sâmbătă. Liturghia a început la ora 7:00 şi în biserică erau deja vreo 60 de persoane. În timpul slujbei au mai sosit câteva persoane şi nişte familii cu copii mici, ca să-i împărtăşească.

La prima vedere pare un fapt obişnuit, mai ales că e vorba de o mănăstire, unde oamenii sunt mai cu luare-aminte şi mai jertfelnici cu timpul lor. Totuşi, faptul e obişnuit doar dacă îl asociem cu cărţile religioase despre viaţa monahală sau despre pelerinajele din vechime. Acum însă, deşi nu realizăm pe deplin, o Liturghie care începe la şapte dimineaţa, sâmbătă, este din ce în ce mai de domeniul trecutului, mai ales când vorbim despre viaţa de parohie.

Atunci când ni se aminteşte că secularizarea occidentală nu este atât de departe de noi, chiar dacă nivelul de trai nu va creşte atât de rapid, nu ne prea vine să credem. Suntem foarte convinşi că fidelitatea credincioşilor faţă de Biserică va trece peste toate loviturile ateismului militant, prezent în mai toate părţile lumii, dar mai ales în Europa, unde este de bonton să loveşti în Biserică şi în tot ceea ce înseamnă credinţa.

În aceste condiţii, care nu li se par tuturor atât de evidente, prezenţa credincioşilor la biserică este un fapt deosebit, în sine. Tocmai de aceea, indiferent de ora la care ajung oamenii la biserică, în timp ce majoritatea încă îşi fac siesta, înainte de cursa prin malluri sau supermarketuri, este bine să le zâmbim şi să ne bucurăm că Dumnezeu le-a sădit acel dram de dragoste pentru El şi i-a îndemnat să vină spre El.

În definitiv, suntem conştienţi de faptul că mersul la biserică nu-ţi umple portofelul, nu te face mai prosper, nu-ţi ajută la traiul zilnic. Mersul la biserică are cu totul alte consecinţe, pe care le cunosc doar cei care se duc acolo. Dar acestea nu pot fi măsurate. Şi de aceea a încerca să explici cuiva că aceasta i-ar prii este sortit eşecului, cu excepţia faptului când persoana care te ascultă este deja pregătită să meargă spre Dumnezeu.

Conaţionalii noştri văd că sute de milioane de oameni din ţările dezvoltate trăiesc foarte bine, ori cel puţin aşa cred ei, fără a merge la biserică, fără a-I cere ceva lui Dumnezeu. Şi atunci, la ce bun să te duci duminică dimineaţa şi să mai stai în picioare câteva ore, mai ales că în cele mai multe locaşuri nici nu există un cor profesionist, ca să te simţi cel puţin ca la operă?!

Spun toate acestea doar pentru a trage un semnal de alarmă că oricine face un pas în biserică este chemat acolo de Dumnezeu şi este bine să fie tratat ca atare. El nu ne este dator şi noi nu-i putem oferi nimic de la noi, chiar dacă suntem clerici. Numai Dumnezeu, Cel care l-a chemat, îl poate face fericit, ceea ce el îşi şi doreşte atunci când răspunde chemării. Cu atât mai mult dacă ne decidem să facem slujbe matinale, iar oamenii răspund apelului nostru şi vin la acea oră, cu toate că sunt obosiţi, la fel ca toţi ceilalţi, care se trezesc zilnic foarte devreme. Ei sunt prietenii noştri. Ei vor să-L simtă pe Dumnezeu şi aşteaptă de la cei care sunt deja în biserică ceva deosebit. Şi cum noi nu le putem oferi nimic deosebit, ar trebui măcar să le urăm bun venit şi să-i îndemnăm să mai vină, pentru că nu le va părea rău.