Maica Domnului este rug duhovnicesc - Pr Cleopa Ilie

vineri, 15 august 2014

| | |



Maica Domnului ceresc
este rug duhovnicesc,
în rug Dumnezeu a stat
Şi în foc S-a arătat (Es. 3,2).
Focul cu pară ardea
Şi rugul îl lumina
Dar nu se mistuia.
Aşa Preasfânta Fecioară
A Duhului Sfânt cămară
Plină de dar s-a făcut (Le. 28, 29),
Pe Dumnezeu a născut,
A luat la zămislire
Tot focul din dumnezeire,
S-a făcut lăcaş sfinţit.
Rugul chiar era un spin
Ca un fel de mărăcin,
El prin cedri deşi apare
Lemn smerit la arătare.
Domnul n-a voit aşa,
In copaci falnici a sta
Ci, în spinul cel smerit,
A şedea bine-a voit.
Ca să ne-nveţe pe noi
Că în vremea de apoi
Va alege-a fi mai mare
Smerenia Sfintei Fecioare
De Dumnezeu Născătoare.
Căci ea roabă s-a făcut
Şi aşa s-a şi numit (Le. l, 34),
Când vestirea a primit
Că va naşte pe lisus
Pe Fiul Celui de sus,
Pe Fiul Celui Preaînalt,
Dumnezeu adevărat.
De această veste mare
Ea a fost între mirare (Le. l, 34)
Dar a făcut ascultare.