O femeie vorbind despre avortul prin care a trecut: „Au pus copilul într-o pungă și l-au lăsat acolo ca și cum nu ar fi reprezentat nimic”

Sursă: LifeNews.com

Milioane de femei din întreaga lume regretă că au făcut avort și foarte multe dintre acestea au vorbit de-a lungul anilor despre regretul lor. Ele povestesc despre chinul psihologic și remușcările pe care le resimt cu privire la avort și despre dorința lor de a se întoarce în timp pentru a-și anula decizia.

Dar există un fenomen comun în multe dintre aceste povești: modul complet inuman în care personalul medical tratează ceea ce este, în mod evident, distrugerea vieții umane și uciderea unui copilaș printr-un avort.

Reflectă te rog la povestea despre avort a lui Rachel, o membră a campaniei de conștientizare Silent No More. În mărturia ei, aceasta descrie cruzimea cu care personalul de la clinica unde a făcut avortul tratează copilul nenăscut a cărui viaţă tocmai au luat-o.

“Am făcut două avorturi. Primul a fost la 16 de săptămâni de sarcină. Soțul meu de atunci m-a pus să aleg între el şi copil. L-am ales pe el. ALEGERE GREȘITĂ!

Mi-am privit copilul cum se mișca în pântecele meu cu o noapte înainte de injecția salina. Mi s-a spus că bebeluşul nu va simți nimic. Am fost tratată ca și cum nu aș fi avut inimă.

Doctorul a scos copilul afară și eu am țipat, iar el m-a întrebat de ce am țipat?

Apoi copilul a fost dat asistentei pentru a-l pune într-o pungă transparentă și l-am văzut . Ea doar stătea acolo ca și cum bebeluşul nu ar fi reprezentat nimic. M-am simțit goală și lipsită de credință pentru ceea ce tocmai făcusem.

Când soțul meu a venit să mă ia, am simţit cea mai puternică ură față de el. Niciodată nu am mai simțit iubire pentru el și la scurt timp am divorțat. Al doilea avort a fost când eram proaspăt căsătorită (am rămas însărcinată în luna de miere.)

Apoi, când sarcina avea 12 săptămâni, soţul mi-a spus că trebuie să avortez. Mi-a zis că asta ne-ar forţa să rămânem într-un apartament și niciodată nu am avea nimic. De asemenea, pentru că am participat la înmormântarea mamei fostului meu soţ, el a crezut că e posibil să îl fi înşelat și copilul să nu fie al lui. Susţinea că mă crede că acesta este copilul lui, dar în continuare prefera avortul.  I-am spus cât de mult m-a rănit primul avort. Am fost neîncrezătoare că aș face-o din nou.

În timpul avortului m-am urât și m-am simțit amorțită. După aceea nu am mai discutat despre avort iar soțul meu nu are vreo remușcare cu privire la decizia pe care am luat-o. Avem un fiu de 31 de ani cu probleme serioase și simt că Dumnezeu mă pedepsește prin el pentru avorturile făcute. De asemenea, simt că fiica mea nu ar fi făcut avort dacă nici eu la rândul meu nu aş fi făcut. Nu-mi amintesc cum a aflat. M-am simţit de-a lungul anilor ca o criminală fără inimă pentru că, în loc să-mi dau copiii spre adopție, eu pur și simplu i-am ucis.

M-am tot gândit la ceea ce erau, la cum ar fi arătat. Acestea s-au întâmplat acum 35 și 32 de ani și încă mă mai doare. Nu m-am gândit să le dau nume, să le ofer un memorial sau să îi cinstesc cumva, ci doar prin cele două programe pe care am încercat să le duc la capăt. Ieri am ajuns la Silent No More. Plângeam și mă rugam lui Dumnezeu și El mi-a spus numele Ruth. Cred că Dumnezeu mi-a arătat că am avut o fată și El a numit-o Ruth. Este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat cu privire la avorturile mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Poate că de data aceasta va fi vindecare pentru mine.

Traducere: Alina Codiţă

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.