Răspunsuri la întrebări ale tinerilor de azi / Cuvinte către tineri

luni, 15 septembrie 2014

| | |
foto:Alexander Pushkov(Orthphoto)
Cum trebuie să ne alegem un duhovnic?

Cum îți alegi un cavaler de onoare la nuntă. Am zis că duhovnicul trebuie să fie prietenul Mirelui. De multe ori duhovnicul are și această sarcină în cadrul spovedaniei, de a „peți” pentru celălalt. Aleargă de la unul la altul și-i spune ei: „Vezi că de fapt acela n-a fost bădăran când a făcut asta, ci de fapt a vrut să-ți spună că te iubește.” Și după aceea se duce la el repede și zice: „Să știi că ea a înțeles bine ce-ai vrut tu să faci și te iubește – știu eu, mi-a zis mie.” Și face drumul de la unul la altul dus-întors, face tot ce poate, săracul, ca cei doi să se poată întâlni, să vină singuri unul către celălalt, să aibă curaj să facă asta. Nici Hristos n-are curaj să intre în inima ta. Stă la ușă și bate. Nu dă buzna, nici nu năvălește, ci cântă. Dacă auzi cântecul și-ți place, Îi deschizi ușa. Duhovnicul face medierea aceasta, te ajută să fii împreună cu El, se bucură de bucuria voastră. Așa trebuie să-ți alegi un duhovnic – acela care crezi că poate să-ți reprezinte interesele cel mai bine în fața persoanei iubite.

Selecții din dialogul dintre Protos. Hrisostom C.
și tinerii aflați la Putna pe 1 ianuarie 2014