„Am încercat să nu mai avem relaţii trupeşti până la căsătorie şi cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit." / Mii de tineri își păstrează fecioria până la căsătorie

joi, 23 octombrie 2014

| | |
Diana: „Am încercat să nu mai avem relaţii trupeşti până la căsătorie şi cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit."

Eu am căzut în păcatul desfrânării şi am trăit câţiva ani aşa. Aparent aveam suficiente motive să fiu fericită, părea să nu-mi lipsească nimic. Cu toate acestea aveam deseori momente inexplicabile de nemulţumire. Simţeam că totuşi ceva îmi lipseşte, simţeam un gol. Am ajuns şi la biserică. Am întâlnit un preot care a ştiut să-mi deschidă ochii şi sufletul. Dumnezeu să-i dea ce este mai de folos pentru mântuire şi multă, multă, infinit de multă bucurie duhovnicească. M-a ajutat să renunţ la acest păcat şi am dobândit multă pace şi bucurie în suflet.

Din nefericire s-a întâmplat să cad din nou în păcatul desfrânării cu bărbatul care urmă să-mi devină soţ şi cu care m-am căsătorit până la urmă. De fiecare dată când s-a întâmplat să cad în păcat mă cuprindea o mare tristeţe şi plângeam fără să mă pot opri din plâns, astfel încât viitorul, acum actualul meu soţ se speria şi nu înţelegea ce se întâmplă cu mine.
Am încercat să nu mai avem relaţii trupeşti până la căsătorie şi cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit. Cântăreşte infinit mai mult relaţia duhovnicească dintre soţi decât relaţia trupească.

Nu spun că relaţia trupească nu are importanţă; aceasta are şi ea importanță şi frumuseţea ei, cât timp e binecuvântată de Dumnezeu.
Dacă aş putea da timpul înapoi, aş face tot ce mi-ar sta în putinţă să mă feresc de acest păcat. Consecinţele lui sunt dureroase. Nu merita să aflaţi pe pielea voastră cei care încă sunteţi curaţi din acest punct de vedere. Curăţia te învaţă să iubeşti curat. Bucuraţi-vă cu adevărat de dragoste!

(Diana, 30 de ani, Zalău)

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.


Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.