Predica la Duminica a XXV-a după Rusalii (a samarineanului milostiv) / Părintele Ioan Buliga: Implicare şi smerenie

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

| | |
APOSTOLUL
Fraţilor, vă îndemn, eu cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toate. Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.



EVANGHELIA

LUCA 10, 25-37

În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi întrebându-L: Învăţătorule, ce să fac eu ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot aşa şi un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă el şi văzându-l, i s-a făcut lui milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îţi voi da înapoi. Deci care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: du-te de fă şi tu asemenea.
Părintele Ioan Buliga: Implicare şi smerenie

Ştim că Mântuitorul s-a rugat pentru cei care păzesc Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ioan 17, 6-9), însă s-a şi jertfit pentru ei; astfel, nu ajunge ca să ne rugăm pentru cineva, ci trebuie şi să facem ceva concret pentru dânsul. Unii spun că vor să-şi păstreze liniştea şi nu vor să se bage în ceea ce se întâmplă altuia şi ar părea îndreptăţiţi de Înţeleptul care spune:

„Fiule! Nu te amesteca în multe lucruri. Că de te vei amesteca în multe lucruri, nu vei fi fără de vină” (cf. Înţelepciunea lui Iisus Sirah 11, 10-11);

Această zicere este valabilă doar în cazul în care nu putem schimba nimic chiar dacă ne implicăm, însă atunci când putem face ceva şi nu ne implicăm, avem păcat deoarece cel care poate face binele şi nu îl face, păcat are. Desigur că binele pe care îl vrem să îl facem forţat nu mai este bine şi atunci trebuie să aşteptăm momentul potrivit, în care ajutorul nostru să fie bine primit.

Este bine să fugim de răspundere atunci când este altcineva care să facă lucrul respectiv şi să acţionăm doar când suntem chemaţi să facem acest lucru, însă nu este bine să fim părtaşi la o fărădelege şi să nu mişcăm un deget şi în nici un caz să nu ne dăm în lături atunci când putem face ceva pentru aproapele. Vrem să ne păstrăm liniştea, însă ce linişte este aceasta ca să văd că aproapele meu suferă, iar eu să pot face ceva pentru el şi să nu fac nimic? Nu cred că harul lui Dumnezeu va mai râmâne cu noi în această situaţie şi atunci de unde linişte? Doar să fim morţi sufleteşte şi să ne „odihnim” în nepăsare. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (cf. Ioan 15, 13), ne spune Mântuitorul şi iată că atunci îndeplinim cu adevărat porunca lui Dumnezeu: când ne riscăm pentru aproapele noastru; iar cel care „va voi să-şi scape sufletul îl va pierde” (cf. Marcu 8, 35) şi astfel cel care crede că stă la adăpost dacă nu se implică, se înşală, deoarece Hristos nu ne-a cerut să ne iubim pe noi înşine, ci aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (cf. I Corinteni 10, 24).

Îmi aduc aminte că odată mergând la o înmormântare la un poliţist, câţiva poliţişti discutau între ei şi spuneau că unii dintre ei care stau la birou, nu au evenimente şi sunt avansaţi, iar cei care se implică pe teren şi în acţiuni în care se riscă, au parte de tot felul de neplăceri şi sunt sancţionaţi. Acesta este felul în care oamenii răsplătesc jertfa şi la fel se întâmplă şi cu cel credincios care vrea să ajute pe celălalt: poate avea parte de neplăceri din partea oamenilor, însă de la Dumnezeu poate primi mult har.

[...] Astfel, dacă ne implicăm şi jertfim ceva din noi pentru bine, chiar dacă avem parte de neplăceri, totuşi aceasta este calea pe care trebuie să o urmăm şi astfel suntem acei oameni fericiţi, care chiar dacă părem pierduţi şi slabi în ochii lumii, ne vom scula prin mila lui Dumnezeu.

***
Cum să reuşesc, Doamne, să mă schimb în bine?

Avem nevoie în viaţa noastră să ne schimbăm în bine, însă în nenumărate cazuri vedem că nu reuşim să facem acest lucru şi rămânem mereu cu vechile noastre deprinderi nedorite. Care ar fi soluţia? Sfântul Efrem Sirul ne spune că atunci când nu reuşim să ne schimbăm în bine ne lipseşte smerenia. Astfel, ne spune sfântul că atunci când dorim să mişcăm o piatră mare din loc, nu punem pârghia deasupra, ci dedesubt şi atunci se rostogoleşte uşor piatra; la fel şi noi, o să ne urnim din starea din care nu putem ieşi, dacă o să facem lucruri smerite, cele de jos, iar nu privind de sus, ca unul care crede le ştie pe toate.

Unii cred că respectând un unume tipic or să se schimbe în bine, însă Sfântul Ioan Scărarul ne spune că cel care nu este un trăitor a ceea ce face şi se rezumă doar la un program de post şi rugăciune, este asemenea unei pietre de moară care se învârte mereu în loc şi nu înaintează niciodată. Astfel, revenim din nou la metoda unei trăiri smerite care să ne scoată din starea noastră superficială de practicare a credinţei.

Smerenia nu poate fi înţeleasă de oricine, deoarece nu putem vedea ceea ce nu avem, însă putem începe cu lucrurile cele mai simple prin care recunoaştem că suntem la început. Chemarea noastră este de a iubi pe Dumnezeu din tot sufletul şi din tot cugetul nostru iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine, însă ştim cu toţii că minţim spunând că iubim pe Dumnezeu, dacă nu ne arătăm această dragoste faţă de aproapele nostru şi atunci ne întrebăm: cum putem să concretizăm această dragoste faţă de cel care este în nevoie? Răspunsul este simplu: slujindu-i atât cât este cu putinţă.

Ştim de la Sfinţii Părinţi că cel care se curăţă de păcate se  poate numi împărat deoarece stăpâneşte peste patimi, însă Hristos ne-a spus şi ne-a arătat că cel mai mare este cel care slujeşte celuilalt (cf. Marcu 10, 43-44) şi atunci înţelegem că putem deveni împăraţi slujind celor aflaţi în nevoie. De aici facem o legătură între slujirea aproapelui şi curăţirea de patimi şi ne dăm seama că nu doar prin post şi rugăciune ne curăţim de patimi, ci şi prin slujirea aproapelui, care este un lucru al smereniei.

Să nu postim şi să nu ne rugăm neglijând datoriile faţă de aproapele căci nu am făcut nimic, ba mai mult: să dăm întâietate faptelor bune, pentru că astfel postul şi rugăciunea noastră va fi primită.

Unii dintre noi pot spune că nu ştiu cum şi pe cine să ajute, însă pentru a şti nu avem nevoie să citim o bibliotecă de cărţi, ci avem nevoie de bunătate. Sfinţii Părinţi ne spun să scoatem răutatea din noi şi Dumnezeu o să ne descopere şi cele de jos şi cele de sus. Ce cărţi a citit Avraam care a primit Sfânta Treime la stejarul Mamvri, sau Lot primitorul de străini, sau Moise care nu suferea nedreptatea, sau Abel care a ştiut cum să aducă jertfele pentru a fi primite de Dumnezeu? Ei nici nu au citit vreo carte şi nici nu au umblat la şcoli să înveţe, ci bunătatea pe care o aveau în ei, îi învăţa ce să facă.

Sigur că problema noastră este să dobândim această bunătate şi alegem soluţia smereniei de a sluji acolo unde este nevoie de noi. Avem exemplu pe Hristos, Care deşi era împărat slujea tuturor. Ce împărat aţi mai văzut în această lume ca să se aplece şi să-şi tămăduiască supuşii, să le spele picioarele, sau să se jertfească pentru ei? Este exemplul pe care urmându-l, putem să ne schimbăm în bine.

Lumea a devenit prea comodă şi repede ne îndreptăţim şi ne dăm în lături atunci când este nevoie să ne aplecăm spre ajutorul aproapelui. Slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de treizeci şi opt de ani un om care să-l ajute să intre în apă şi să se vindece (cf. Ioan 5, 5) şi nu s-a găsit ajutor pentru el şi, iată, Dumnezeu s-a făcut om să împlinească ceea ce oamenii nu puteau să facă: să se smerească şi să slujească celor aflaţi în nevoie.

Astăzi este atâta nevoie de dăruire şi să nu aşteptăm să vină Hristos din nou pentru a face unele lucruri pe care le putem face noi. Slujirea aproapelui poate să ne schimbe pe noi înşine, făcând bine altora ne facem bine nouă şi aceasta este cheia prin care putem să învingem deprinderile noastre păcătoase şi să împlinim cuvântul lui Dumnezeu.
 
Sursă: Cuvânt ortodox