APOSTOLUL
Fraţilor,
Avraam, prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un
pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună
moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii puternice,
al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.
Şi ce
voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac,
de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care, prin credinţă,
au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat
gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au
împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele
vrăjmaşilor pe fugă. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au
fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii
au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare. Au fost ucişi cu
pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu
sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi,
rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în
munţi, şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi
fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru
noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.
EVANGHELIA
Cartea
neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe
Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii lui. Iuda
a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a
născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar
Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe
Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul.
David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe
Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe
Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut
pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a
născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea
în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil;
Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe
Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe
Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe
Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei
din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la
Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la
strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; şi de la mutarea în Babilon
până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos,
aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a
fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif,
bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind să o vădească, a voit s-o lase în
ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în
vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci
Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi-I vei pune
numele: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au
făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:
iată Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi-i vor pune numele Emanuil,
care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a
făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar
n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a
pus numele Iisus.
Părintele Constantin Coman despre genealogia după trup a Mântuitorului
“R. Radulescu: Parinte profesor Constantin Coman, inainte de Craciun avem
ca fragment evanghelic, intreg capitolul intai din Evanghelia de la Matei, care
ne ofera sirul inaintasilor lui Hristos, pe linie omeneasca, incepand cu
Avraam. Este un sir lung de 36 de neamuri, multe nume, unele mai cunoscute,
altele mai putin cunoscute, dar despre toate se vorbeste in Vechiul Testament,
in diferite imprejurari. Vreau sa va intreb ce merit au aceste personaje, care
fac parte din asa numita genealogie a Mantuitorului Hristos? Au vreun merit personal sau doar calitatea ca s-au nascut in acest neam?
Pr. Coman: Nu au nici un fel de merit. Sau, ma rog, vor fi avut unii si
merite, dar nu pentru meritele lor sunt pomeniti aici, ci pur si simplu pentru
ca fac parte din arborele genealogic al Mantuitorului Hristos. Daca meritele ar
fi fost criteriul genealogiei lui Hristos, nu ar fi aparut numele unor
personaje negative, chiar rau famate, cum sunt femei desfranate, adulterine sau
femei de alt neam. Pe de alta parte sunt si regi, personaje importante, incluse
aici pentru ca sunt inaintasi, parintii si stramosii pe linie omeneasca ai
Mantuitorului Hristos. Intentia declarata a Sfantului Evanghelist Matei este sa
confirme, prin aceasta genealogie, ca Hristos a fost om cu adevarat, ca S-a
nascut dintr-un neam anume, dintr-o familie anume. Pentru a se confirma acest
lucru este dat sirul genealogic, care urca pana la Avraam, si care trece sigur
si prin David si prin Iuda, despre care vorbesc profetiile vechi-testamentare
referitoare la Mesia. Se confirma implicit profetiile mesianice ale Vechiului
Testament.
R Radulescu: Mantuitorul Hristos vine dintr-un neam care are si drepti si
pacatosi, vine in aceasta lume, de fapt, care are nevoie de El. Lumea are si
oameni buni si oameni rai, dintotdeauna a fost asa. Hristos Dumnezeu nu se
jeneaza de aceasta lume care nu-L asculta. Acesta este marele mister al
Nasterii Domnului. Dar vreau sa va intreb, parinte profesor, ati spus ca exista
si personaje neiudaice in genealogia Domnului. Sa tragem concluzia ca, de fapt,
in genealogia Mantuitorului se inscrie nu numai un neam, adica El are inaintasi
din toate neamurile?
Pr. Coman: Pentru iudei avea sa fie o mare, inexplicabila si neplacuta
surpriza, faptul de a descoperi in arborele genealogic a lui Mesia
reprezentanti ai altor neamuri si, mai mult decat atat, personaje condamnabile
din punct de vedere moral. Pot fi multe motivele pentru care Dumnezeu ingaduie
insinuarea acestor eroi negativi in genealogia celui mai important personaj dat
de poporul ales, Mesia. Inainte de orice, aceasta are menirea de a confirma
asumarea de catre Fiul lui Dumnezeu prin intruparea firii umane reale, a
fapturii in starea ei concreta, care include in mod obligatoriu caderea si
pacatul. De altfel, aceasta este ratiunea insasi a intruparii, eliberarea
omului din robia pacatului si a mortii.
Intre motive se numara, cu siguranta, sanctionarea cea mai dura a trufiei
poporului ales („…spulbera ingamfarea iudeilor!“, comenteaza Sf. Ioan Gura de
Aur), dar si a infidelitatilor repetate ale acestui popor in relatia cu
Dumnezeul sau. Imaginea si pozitia privilegiata, in care investise atat de mult
poporul ales, sunt rau şifonate prin aceste neasteptate descoperiri.
Este si o lectie in limbaj dumnezeiesc, ce anticipeaza cutremuratoarea
lectie a rastignirii Fiului lui Dumnezeu de catre acelasi popor ales. Dumnezeu
recupereaza pozitiv cele mai mari caderi ale poporului Sau. Incestul lui Iuda,
adulterul regelui David – personaje grele in genealogie – devin semne ale
deschiderii universale a iconomiei dumnezeiesti si porti de intrare a
neamurilor in genealogia Fiului lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan Gura de Aur ne da cea mai frumoasa erminie:
„-Ce faci omule? imi vorbesti de istoria unei
impreunari nelegiuite? (se refera la Iuda si Tamara) - Si ce-i cu asta? Daca as
face genealogia unui om vestit, de buna seama ca as trece sub tacere astfel de
stramosi. Dar cand fac genealogia lui Dumnezeu intrupat, trebuie nu numai sa
n-o ascund, ci s-o spun in auzul tuturor, spre a arata puterea lui Dumnezeu si
purtarea Sa de grija. Ca pentru asta a venit Hristos pe pamant, nu ca sa fuga
de ocarile noastre, ci ca sa le nimiceasca. Dupa cum nu ne minunam ca a murit,
ci pentru ca a fost rastignit – desi rastignirea era o ocara. Dar cu cat a fost
mai de ocara, cu atat L-a aratat mai iubitor de oameni. Tot asa trebuie sa
spunem si despre nasterea Lui. Nu este drept sa ne minunam numai ca a luat trup
si S-a facut om, ci ca a voit sa aiba astfel de neamuri, ca nu I-a fost rusine
de pacatele noastre.” [1]
Sfantul Evanghelist Matei preia, in lectura proprie, acest aspect inedit al
genealogiei si-l pune in evidenta, pentru faptul ca-i slujea cum nu se putea
mai bine obiectivelor Evangheliei sale: mustrarea propriului popor pentru
ingratitudinea si orbirea de care daduse dovada, pe de o parte, si sanctionarea
exclusivismului iudaic, prin deschiderea universala a Evangheliei, pe de alta
parte.
A se retine, in plus, faptul ca nu pomeneste nici o alta femeie, decat pe
cele care puncteaza acest aspect: pe Tamara, care naste pe Fares si Zara din
legatura incestuoasa cu socrul ei, Iuda; pe Batseba, femeia adulterina, sotia
lui Urie heteul, care-i naste lui David pe Solomon; pe Rahab desfranata si pe
Rut moabiteanca. Aceasta deschidere universala punctata in genealogie, este
dezvoltata apoi de Sfantul Matei, dar mai ales de Sfantul Evanghelist Luca, in
cea de-a treia Evanghelie. El insusi de neam grec, pagan asadar, Luca adreseaza
Evanghelia sa celorlalte neamuri. Si Luca face o genealogie (cap. 3),
genealogia lui, insa, nu va merge numai pana la Avraam, ci pana la Adam, care
este parintele tuturor neamurilor.
R Radulescu: Si are o privire retrospectiva.
Pr. Coman: Chiar si genealogia, pe care Sfantul Evanghelist Matei o face
pana la Avraam, este recuperata in erminia Sfantului Apostol Pavel, in
dimensiunea ei universala, prin interpretarea care il considera pe Avraam
parinte nu numai al iudeilor, ci al tuturor celor credinciosi. Avraam a primit
mostenirea nu pentru lege, ci pentru faptul ca a fost credincios, L-a crezut pe
Dumnezeu, I s-a incredintat atunci cand a fost chemat din pamantul parintilor
sai, atunci cand a primit fagaduinta ca sotia sa varstnica ii va naste un fiu,
atunci cand a fost solicitat sa-si sacrifice propriul si unicul fiu, pe Isaac…
Credinta il face pe Avraam parinte al tuturor celor credinciosi, al poporului
celor credinciosi. Daca ar fi sa se imparta lumea in doua, atunci am avea de o
parte poporul lui Dumnezeu, adica poporul celor credinciosi in Dumnezeu, si
poporul necredinciosilor. Asadar, poporul ales este, in cele din urma, poporul
format din cei credinciosi. De aceea Avraam este, in erminia Sfantului Pavel,
si apoi in erminia ulterioara a Bisericii, parintele celor care cred, parintele
tuturor credinciosilor (Rom. 4,12).
R Radulescu: Asadar, o alegere nu neaparat de sange, ci de duh. Parinte
profesor, textul evanghelic din duminica dinaintea Nasterii Domnului, ne
aminteste cum s-a intamplat nasterea lui Hristos. Iosif este inspaimantat de
vestea ca Fecioara Maria, pe care el o avea in grija, ca logodnica lui, poarta
in pantece un fiu. Hristos Dumnezeu alege sa vina in lumea noastra, a
oamenilor, intr-un mod neconventional. Este vorba despre o fecioara care era
logodita, nu era casatorita. Putin socant modul acesta pentru mentalitatea
omeneasca! De ce face Dumnezeu acest gest scandalos?
Pr. Coman: Sunt multe ratiuni, dintre care cele mai multe de nepatruns cu
mintea omeneasca, din moment ce tin de voia si planul lui Dumnezeu! Ce stim
sigur din istorie este ca Dumnezeu preintampina de fiecare data tendinta omului
de a absolutiza lucrurile, situatiile ce tin de lumea creata, pentru ca nu
cumva, absolutizand lucrurile lumesti si pamantesti, sa le confunde cu
realitatea ultima si sa se aseze intr-o suficienta de sine care-l exclude pe
Dumnezeu din calcule. Maniera in care, uneori, sunt exceptate, eludate sau
suspendate institutiile umane consacrate, legile care functioneaza in lume,
chiar si cele date de Dumnezeu Insusi, tine de aceasta pedagogie dumnezeiasca.
Singura realitate absoluta este Dumnezeu, lumea creata este relativa,
contingenta, dependenta si omul trebuie sa evite ispita si amagirea suficientei
acestei lumi si a sa. Aceasta amagire este intretinuta de absolutizarea binelui
lumesc, a institutiilor si a conventiilor omenesti bune, indatinate. Institutia
familiei este o astfel de institutie, pe care, iata, Dumnezeu o excepteaza.
Alta ratiune, cea mai importanta, de fapt, din cele pe care le putem noi
patrunde, ar fi aceea conform careia, zamislirea si nasterea Fiului lui
Dumnezeu Insusi, nu se putea desfasura in chip natural. Ele se intampla intr-un
chip exceptional, minunat. Familia este cadrul in care se zamislesc si se nasc
copii in chip natural. Nasterea din fecioara, lucru asupra caruia insista
aproape exclusiv Sfantul Evanghelist Matei, confirma acest mod minunat, dincolo
de granitele firii, in care se zamisleste si se naste Fiul lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan Gura de Aur, comentand, indeamna staruitor pe cititor sa nu
iscodeasca mai mult cu mintea:
„Nu merge mai departe cu
iscoditul! Nu cauta mai mult decat spun cuvintele evanghelistului! Nu te
intreba cum a lucrat Duhul cel Sfant aceasta zamislire din Fecioara! Daca nu ne
putem explica chipul in care se plasmuieste copilul cand se naste in chip
firesc, cum putem sa ne explicam, o nastere savarsita prin minunea Sfantului
Duh?… Nici Arhanghelul, nici Matei n-au putut sa spuna ceva mai mult, ci doar
ca S-a nascut de la Duhul Sfant. Dar cum de la Duhul Sfant si in ce chip, nici
unul din ei nu ne-a explicat. Nici nu era cu putinta.” [2]
Proorociile vechi-testamentare vorbesc si ele despre nasterea din fecioara
a lui Mesia. „Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema
numele Lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu.” (Matei 1,23)
Prin urmare, exista o iconomie dumnezeiasca diacronica, care face ca lucrurile
sa fie intr-o oarecare consecventa. Proorociile si fagaduintele, timpul
fagaduintelor, pe de o parte, consecvent cu timpul implinirilor, pe de alta
parte. Proorocul Isaia prooroceste ca Mesia Se va naste din fecioara si iata ca
Se naste din fecioara. Lucrul acesta este esential pentru calitatea umana a
Mantuitorului Hristos, ca Se naste nu din concupiscenta, nu prin zamislire
naturala, ci se naste pe cale supranaturala, tainica, misterioasa, cum ne spune
Sfantul Evanghelist Matei, prin zamislire de la Duhul Sfant. El nu ne da prea
multe amanunte despre nastere si nici despre zamislire. Mai multe amanunte ne
da Sfantul Evanghelist Luca, si despre una, relatand evenimentul Bunavestirii,
si despre cealalta cu pastorii, cu ingerii. El vrea sa spuna un singur lucru,
anume ca tot ceea ce se intampla la Nasterea lui Hristos este de la Dumnezeu.
Zamislirea si nasterea se desfasoara sub imediata si nemijlocita interventie
dumnezeiasca. De aceea este prezent si amintit Duhul Sfant, de aceea este
prezent si ingerul care gestioneaza absolut totul. I se arata lui Iosif, il
incredinteaza, ca nu cumva sa faca gesturi necugetate…
R. Radulescu: Parinte profesor Coman, mai sunt cateva zile pana la Craciun,
cum ar fi bine sa fie petrecute aceste zile?
Pr. Coman: Pe langa ceea ce stie aproape toata lumea, privitor la
intampinarea marii sarbatori a Nasterii Domnului nostru, as recomanda oarecare
reculegere, trezvie, „venire in sine”, asezare, liniste, lucruri ce se pot
obtine prin articularea vointei, prin mai mult sau mai putin post, prin
spovedanie, prin participare la slujbele Bisericii, prin recuperarea pacii si
impacarii in relatiile de familie, in relatiile cu prietenii, cu vecinii…
Dincolo de toate aceste lucruri, as adresa ascultatorilor dumneavoastra,
conationalilor nostri, gandul sa mediteze un pic mai adanc cu astfel de
prilejuri. Este o sarbatoare foarte mare, ne intalnim unii cu altii, ne facem
bucurii, ne facem daruri unii altora. Toata lumea marcheaza sarbatoarea. Este o
participare generala la sarbatoare, desi, in grade diferite de intensitate si
in moduri diferite. Toti suntem cuprinsi de sarbatoare! Dar ne intrebam de ce
este o sarbatoare atat de mare, totusi? Unde este temeiul atentiei generale
care inconjoara aceasta sarbatoare? De ce este cuprinsa lumea intreaga de
aceasta sarbatoare? Temeiul este intr-un fapt esential, este in faptul Nasterii
Fiului lui Dumnezeu, este in faptul intruparii lui Dumnezeu Insusi. Temeiul
este in faptul ca exista un Dumnezeu, exista un Dumnezeu care a facut pentru
oameni demersuri esentiale, pentru ca sa existam noi oamenii si pentru ca sa ne
izbavim de propriile noastre caderi. Intre aceste demersuri este si cel de a
trimite in lume pe unicul Sau Fiu. Stiu ca aceste cuvinte tulbura un pic
linistea. Oamenii s-au obisnuit sa transforme totul intr-un prilej de relaxare,
de bucurie grosiera, usuratica, frivola uneori…
Gravitatea si adancimea evenimentului sarbatorit ne cheama la mai multa
sobrietate si la mai multa adancire in rosturile existentei. Ne plac colindele,
ne plac obiceiurile, ne plac felicitarile de Craciun, spectacolele… Toate
acestea nu ar avea, totusi, nici un sens si nici un temei, daca nu ar exista
realitatea Nasterii lui Hristos. Daca Hristos S-a nascut cu adevarat – si S-a
nascut cu adevarat, altfel nu ar fi existat o traditie de doua mii de ani atat
de bogata, atat de consecventa si atat de raspandita-, trebuie sa ne intrebam
cine este Hristos si ce raportare trebuie sa avem noi fata de El! Altfel, daca
nu ne intrebam, ramanem intr-o zona superficiala, intr-o zona de suprafata, in
care vom si trai. Indemn, asadar, sa luam seama la temeiul lucrurilor, la
sensul lor adanc. Sa ne intrebam de ce se intampla ele, de ce este Craciun, de
ce este Pasti, ce se intampla duminica, etc! Cultura noastra este una care
consuma realitatile exterioare, fara sa se mai intereseze de sensul acestor
realitati.
R Radulescu: Pentru a ajunge la acel adanc, despre care vorbiti parinte
profesor, ne ajuta lectura? Ce recomandati in sensul acesta?
Pr. Coman: As putea recomanda multe, pentru ca exista o literatura
extraordinar de bogata teologica si duhovniceasca. Ar putea cineva sa citeasca,
cu mai multa atentie zilele acestea, Evanghelia dupa Luca sau Evanghelia dupa
Matei, ca sa-si improspateze istoria despre Hristos. Ar putea, daca este mai
staruitor, sa citeasca din Comentariul sau Omiliile Sfantul Ioan Gura De Aur la
Evanghelia dupa Matei, care, desi scrisa in secolul al IV-lea, este o carte
absolut mobilizatoare. As putea sa recomand, pentru ca am foarte proaspata in
minte, cartea intitulata Adame, unde esti?, publicata de Editura Bizantina. O
carte despre pacat si despre pocainta, scrisa extraordinar de accesibil omului
contemporan, care se adreseaza constiintei de sine a omului. As recomanda toate
cartile semnate de parintii nostri duhovnicesti, Parintele Cleopa, Parintele
Paisie, Parintele Sofian, Parintele Arsenie, Parintele Teofil, ca si parintii
greci atoniti: Gheron Iosif, Parintele Paisie, Parintele Porfirie… , care
consemneaza marturii contemporane ale unor oameni, care au trait o viata
inchinata exclusiv lui Dumnezeu si au facut personal experienta unirii cu
Dumnezeu. Ar afla din ele de ce acesti oamenii s-au lepadat de ofertele acestei
lumi, pentru a trai inchisi intr-o manastire si ce bucurie au avut si cum si-au
implinit ei sensul existentei traind intr-o chilie si lepadandu-se de toate
bucuriile acestei lumi. N-ar fi putut sa-si intemeieze un astfel de demers,
daca n-ar fi trait si n-ar fi simtit ca la celalalt capat exista o chemare si o
implinire reala in raportarea si in relatia lor cu Dumnezeul cel adevarat.
Toate aceste carti dau marturie despre faptul ca Dumnezeu nu este numai o idee,
nu este doar o realitate distanta, cu care ne vom intalni cand vom muri, ci
este un personaj viu, [o Persoana vie], cu care putem intra acum in legatura,
de la care putem beneficia de multe daruri duhovnicesti cum spunem, care ne
umplu sufletul, care ne aseaza intr-o liniste reala, intr-o pace reala cu noi
insine si cu oamenii din jurul nostru, intr-o bucurie profunda…”
[1] Omilii la Matei, pag. 39
[2] Omilii la Matei, pag. 50
(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea
oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)
Sursă: Cuvânt ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu