Un cuplu adoptă doi frați iar apoi decide să adopte și ceilalți șase frați ai lor

marți, 23 decembrie 2014

| | |



LifeNews.com, 25 noiembrie 2014

Potrivit Administration of Children and Families, copiii stau în centrele de plasament în medie aproape trei ani până să fie reuniţi cu familiile lor sau să fie adoptați. Dar, din păcate, 20% din copii așteaptă cinci ani sau chiar mai mulţi ani  înainte de a avea o familie permanentă. Există cazuri în care copiii au fost plasați în 20 sau chiar 30 de cămine diferite.

Acest lucru poate fi foarte dificil pentru copii, în special în cazurile în care frații sunt separați între două familii diferite. Copiii care au fost în situații de acest gen spun că este “o pedeapsă în plus, o despărțire și o durere inutilă”.

Deși sunt cazuri în care despărțirea este necesară, indiferent de motiv, frații care sunt separați întâmpină dificultăți pe parcursul vieții lor.

Din acest motiv povestea Melissei și a lui Scott Groves este atât de frumoasă.
Inițial, cuplul s-a hotărât să adopte doi băieți aflaţi în situații mai dificile; în orice caz, atunci nici nu le trecuse prin gând că îi vor adopta și pe ceilalți șase frați.
Primii copii adoptați au fost doi băieți care aveau nevoie de îngrijire de urgență: Noah de 3 ani și Chase de 22 de luni. S-au atașat unii de alţii foarte repede și, mai târziu, i-au adoptat în mod legal.

Dar apoi au primit un telefon care le-a schimbat viața. Era de la un îngrijitor din cămin care le spunea că noii lor copii au un nou frățior care, de asemenea, are nevoie de îngrijire. Iar apoi, după 11 luni, un telefon similar.

“Nu s-a pus problema să nu îi luăm. Cum aș fi putut să refuz fiilor mei și acestui nou născut posibilitatea de a fi împreună?” a spus Melissa ziarului Daily Mail. Ea și Scott au adoptat și pe cei doi frați, iar după aceea încă doi frați. Apoi, mama naturală s-a rugat de ei să adopte și pe următorul copil al ei încă nenăscut, al șaptelea fiu din familie. Apoi, micuțul Zayn s-a născut anul trecut. El a avut de suferit ca urmare a expunerii la droguri încă din timpul sarcinii, fiind diagnosticat, de asemenea, cu sindrom Down.

“Nu a fost nici urmă de îndoială că îl vom adopta imediat”, a spus Melissa. Zayn a fost adoptat în mod oficial chiar de ziua națională a adopției.

Clanul Grove a crescut cum nimeni nu se aștepta, însă părinții spun că este o familie mare și fericită cu nouă copii în total. “Este o nebunie. Noi o numim un haos dulce, pentru că exact asta este; mereu se întâmplă ceva”, a spus Melissa pentru KETV.

Melissa a concluzionat: “Pentru noi, adopția a fost inițial doar o cale de a ne completa familia, atunci când am realizat ca nu putem avea copii biologici. Însă, a devenit cu mult mai mult pentru noi. Ne-a deschis ochii, ne-a lărgit orizontul familie, ne-a îmbogățit viețile și ne-a adus atât de multă bucurie.”

La fel ca şi Melissa și Scott, foarte mulți părinți adoptivi au lucruri bune de spus legat de adopţie. Din statisticile agențiilor de adopție naționale, 9 din 10 cupluri adoptive cred că au o relație “foarte apropiată” cu copiii lor adoptivi și “cu siguranță” ar lua aceeași decizie de a adopta.

Traducere: Simina Poilinca
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com