Ministrul german al apărării, Ursula von den Leyen, mamă a șapte copii: „Cea mai mare provocare pentru Europa este să spună DA copiilor!”

luni, 23 februarie 2015

| | |




Ministru german al apărării, Ursula von den Leyen este mamă a șapte copii. Într-un clasament al încrederii în oamenii politici-femei, Ursula ocupă poziția a doua, după Angela Merkel. Presa germană are numai cuvinte de laudă pentru Ursula: este fermecătoare, zâmbitoare și capabilă să explice chiar și cele mai complicate subiecte și relații politice internaționale.

Înainte de a deveni ministrul apărării, Ursula a ocupat funcția de Ministru al Familiei, Protecției Vârstnicilor, Femeilor și Tineretului. Din această poziție, a adoptat schimbări în ceea ce privește sistemul de plată al persoanelor cu copii. De asemenea, este responsabilă pentru introducerea concediului paternal adițional celor 12 luni de concediu de creștere a copilului, acordat mamelor. Măsura este numită, popular, „două luni pentru tătici” și  presupune și plata unei subvenții pentru cele două luni de concediu paternal. De asemenea, a fost inițiatoarea unor măsuri de limitare a pornografiei pe internet.

S-ar putea spune că doamna ministru a lucrat în domeniul familiei și înainte de a ocupa această poziție. De profesie ginecolog, în câțiva ani de la terminarea facultății, Ursula și-a deschis propriul cabinet, dar aceasta nu a împiedicat-o să dea la rândul ei viața unui număr de șapte copii, într-o perioadă relativ scurtă. În prezent, cel mai mic are 15 ani, iar cel mai mare, 27.

Într-un interviu oferit Euronews, Ursula a fost întrebată: „Sunteți mamă a șapte copii, aveți în îngrijire un tată care se luptă cu maladia Alzheimer – cum reușiți să împăcați familia și cariera? Ursula a răspuns: „Nu am avut întotdeauna șapte copii, dar este adevărat că am trecut prin multe datorită lor; când încă lucrăm ca medic, la fel ca multe alte cupluri tinere, m-am convins cât de greu este să găsești o grădiniță în apropiere de casă și de locul de muncă, sau să stabilești un orar de muncă flexibil. La început, asta a fost cel mai important. M-a ajutat foarte mult faptul că soțul petrecea și el destul de mult timp cu copiii. (Soțul Ursulei este medic și profesor universitar, n.n). Sper că va veni vremea în care provocarea de a împăca și familia și cariera va privi cuplurile, iar nu doar femeile, și când atât mamele, cât și tații vor avea condiţiile necesare pentru a îşi putea împlini vocaţia de părinţi, în paralel cu urmarea carierei dorite. Cred că acum cea mai mare provocare pentru Europa este să spună <da> copiilor”.

Traducere: Adriana Ursuleţu
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com
În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.