Vasile Voiculescu - CLXXXIII / Poezie

vineri, 23 octombrie 2015

| | |
foto: Сергей Ершов (OrthPhoto)

Mereu cerşim vieţii ani mulţi, aşa-s neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de periciunea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire
Se veștejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi de oriunde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.