Ioan Sorin Apan - lansarea cărților ”Taina cerului” și ”Taina Mării Negre”, sâmbătă, 21 noiembrie, Gaudeamus

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

| | |

În contextul lumii globalizate și postmoderne, ne mai poate influența identitatea socio-culturală a țăranului român?

O tradiție culturală nu se mai poate transmite astăzi dacă nu îi sunt înțelese semnele, gramatica și mesajul. Artele, tradițiile, obiceiurile țărănești s-au degradat pentru că grupul socio-cultural care le performa și-a pierdut viziunea despre lume, nemaiavând temei contextual, dar au continuat să subziste cu texte culturale neprecizate și incomunicabile. Astfel, arta populară, costumul tradițional, cântecul, au fost scoase din contextul sărbătorilor și obiceiurile, devenind simple valori de schimb.


Autorul folosește analiza cultural semiotică pentru a descrie semnele și codurile, în vederea transmiterii mesajului cultural și eliberării sensului acestuia. El spune că orice text cultural care nu poate fi lecturat ca o narațiune cosmologică, generând o viziune asupra lumii, alunecă la marginea nonculturii sau a kitsch-ului.
Folosind folclorul literar, “Taina Cerului- Astronomie și folclor” este o lectură a cerului tradițional românesc din perspectiva arhaică a țăranului român.
Dumnezeu dintru-nceputu/ Toată lumea o făcutu/ Și ceriu l-o ridicatu/ Pe patru stâlpi de argintu/ Și frumos l-ompodobitu/ Tăt cu stele mânânțele/ Și cu luna cu lumina/ Soarele cu razele…(colindă)
Taina Mării Negre stabilește o legătură între colindele românești care au ca temă marea și descoperirile contemporane de arheologie marină. Folosind o antologie de texte, autorul încearcă să demonstreze că Marea Neagră a avut un rol important în dinamica civilizației și culturii românești tradiționale care a rămas în memoria țăranilor fiind prezentă și azi în texte de colindă.
Vine marea cât de mare/ Dar de mare margini n-are/ Dar de lină țărmuri mână/ Dar de tăt cine-o adună…(colind din Maramureș)

Bucuria aceasta pe care o ai când îmbraci un costum popular, te face să te simți într-adevăr un om mai puternic, mai motivat, mai legat de începuturile tale. Vedeți, în știință, căutarea principiilor este un lucru fundamental. O știință se dezagregă dacă nu ține legătura cu propozițiile sale prime. Așa este și cu un neam, cu un popor, iar principiile noastre merg adânc în preistorie. Folclorul este vârful aisbergului care s-a păstrat la lumina zilei și cred că acesta este motivul pentru care simțim noi puterea folclorului, atunci când il facem, bineînțeles, cu tot arsenalul lui hermeneutic. Intrăm în comunicare cu niște filoane de viață care merg până la originile noastre.” (Ioan Sorin Apan)

Tot ce făcea Sorin era ieşit din comun, cînd nu era direct senzaţional. Fondul profund al fiinţei sale era nerăbdarea.
De aici puterea seducătoare a excentricităţii sale, de aici imperativul de a realiza imediat ceea ce se profila ca imposibil de realizat: şi, desigur, preferinţa pentru soluţiile de forţă, acelea care să confere actului, împreună cu strălucirea, eficacitatea sa imediată. Sorin era fascinat de propria sa credinţă în posibilitatea imediatului magic, căruia îi jertfea orice, inteligenţă, bun-simţ, prudenţă, prietenie. Credinţei în adevărul creştinismului Sorin i-a jertfit totul: a făcut şi sacrificiul cel mai enigmatic dintre toate, cel mai dureros, sacrificiul superbei sale inteligenţe.” (Horia-Roman Patapievici, Zbor în bătaia săgeții)

Ioan Sorin Apan (1957-2012) a fost profesor de fizică, religie, etnolog, pictor. A înființat la liceele la care a profesat adevărate centre culturale pentru cunoașterea culturii tradiționale. Toate generațiile de elevi s-au bucurat să descopere alături de el colindatul, meșteșuguri ca pictura pe sticlă, încondeiatul ouălor, sculptura, dar și reconstituiri ale vechilor obiceiuri ca Sânzienele sau Cununa Secerișului. Taina Cerului și Taina Mării Negre au fost publicate pentru prima dată acum 12 ani.

Sursa: Irina Apan