Predica la Duminica a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor)

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

| | |

Evanghelia


Luca 18, 18-27


În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Sf. Vasile cel Mare - Înmulțirea avuției înseamnă împuținarea dragostei


In Evanghelia aceastei duminici, tanarul dregator, care pazise poruncile si venise sa afle un raspuns mantuitor, se indeparteaza intristat pentru ca nu poate implini cuvantul primit de la Invatatorul cel bun. Sf. Vasile cel Mare, din a carui omilie am selectat cateva pasaje, ne talcuieste ca stapanirea avutiilor sau ravna in a agonisi ne vadesc vinovati de lipsa de dragoste fata de aproapele. Sa luam totusi pilda din nelinistea cea buna a dregatorului, intrebandu-L si noi pe Domnul cum putem sa dobandim viata vesnica, dar sa luptam ca sa ne eliberam de lanturile bogatiei materiale prin dragostea pentru semenii nostri, care este legatura desavarsirii, si sa primim cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru noi cu bogatie [Coloseni 3, 14-16]:

(…) Scriptura ne-a infatisat sufletul lui oarecum amestecat: pe de o parte vrednic de lauda, iar pe de alta parte, nefericit si foarte deznadajduit. Este vrednic de lauda ca a cunoscut pe adevaratul Invatator, ca, parasind trufia fariseilor, mandria legiuitorilor si ingamfarea carturarilor, a dat acest nume singurului Invatator bun si adevarat; era iarasi vrednic de lauda si ca s-a interesat cum ar putea sa mosteneasca viata vesnica. Dar ceea ce dovedeste ca in adancul sufletului sau nu urmarea adevaratul bine, ci cauta ce place celor multi, este aceea ca, desi a aflat de la adevaratul Dascal invataturi mantuitoare, nu le-a inscris in inima sa, nici n-a implinit cu fapta sfaturile date, ci a plecat intristat, fiind intunecat de patima dragostei de avutie. Aceasta vadeste ciudatenia purtarii sale si dezacordul cu sine insusi.

Il numesti Invatator si nu te porti ca un ucenic? Marturisesti ca este bun si respingi sfaturile ce ti le da? Si doar Cel bun ofera lucruri bune! Il intrebi de viata vesnica, dar arati ca esti cu totul prins de desfatarea vietii de aici! Ce porunca anevoioasa, grea sau peste puteri ti-a dat Invatatorul? A spus: “Vinde-ti averile tale si da-le saracilor!“. Daca ti-ar fi spus sa te ostenesti muncind pe ogoare sau sa infrunti primejdiile comertului pe mare, sau sa ai toate necazurile celor ce fac afaceri, da, atunci ar fi trebuit sa te intristezi, ca porunca ar fi fost greu de implinit; dar daca-ti fagaduieste sa te faca mostenitor al vietii celei vesnice pe o cale atat de lesnicioasa, care nu are nici osteneala, nici sudoare, nu te bucuri de usurinta mantuirii, ci pleci jelind si intristat la suflet si-ti faci nefolositoare toate virtutile pentru care te-ai ostenit pana acum. Daca, dupa cum spui, nici n-ai ucis, nici n-ai desfranat, nici n-ai furat, nici n-ai dat marturie mincinoasa impotriva cuiva, zadarnica ti-e ravna pentru savarsirea acestor virtuti, pentru ca nu adaugi si virtutea ce-ti lipseste, fara de care nu vei putea intra in Imparatia lui Dumnezeu. Nu te-ai bucura oare mult cand ai auzi ca un doctor ti-ar fagadui sa-ti indrepte madularele strambe, fie din nastere, fie din pricina vreunei boli? Negresit! Dar cand marele Doctor al sufletelor vrea sa te faca desavarsit in cele mai de seama virtuti ce-ti lipsesc, nu primesti binefacere, ci te superi si te tanguiesti. E lamurit deci ca esti departe de porunca dragostei de aproapele si fals ai marturisit cand ai spus ca iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Ca, iata, porunca data tie de Domnul te vadeste cu totul lipsit de adevarata dragoste. Daca ar fi fost adevarat ce spuneai, ca ai pazit din tinerete porunca dragostei si ca ai dat fiecaruia tot atat cat ti-ai dat tie, de unde ai aceasta multime de averi? Ingrijirea celor nevoiasi risipeste bogatia. Daca toti si-ar imparti averile lor si le-ar da celor nevoiasi, atunci fiecare ar primi cate putin pentru indestularea nevoilor sale. Deci, cel care iubeste pe aproapele sau ca pe sine insusi n-ar avea mai mult decat semenul sau. Or, se vede ca tu ai multe bogatii! De unde-s acestea? De acolo ca ti-e mai draga propria-ti desfatare decat ajutorarea celor multi. Da, cu cat iti inmultesti avutia cu atat iti imputinezi dragostea de aproapele. Daca ai fi iubit pe semenul tau, de mult te-ai fi gandit la instrainarea averilor tale; dar asa, averile iti sunt mai lipite de tine decat madularele de trup, iar despartirea de averi te doare mai mult decat taierea celor mai de seama madulare.”

Daca auzi, bogatule, spunandu-ti-se: „Vinde-ti averile tale si da-le saracilor, ca sa ai merinde pentru desfatarea vesnica!“, pleci intristat; dar daca auzi spunandu-ti-se: „Da-ti averile tale femeilor iubitoare de podoabe, da-le sculptorilor, negustorilor de mobile, mozaicarilor, pictorilor!”, te bucuri ca si cand ai dobandi ceva mai pretios decat averile.”

Spui ca esti sarac! O spun si eu, ca acela-i sarac, care are nevoie de multe. Poftele voastre nesaturate va fac sa aveti multe nevoi.”

Pe cine l-a crutat moartea fiindca a fost bogat? De cine s-a indepartat boala fiindca a avut bani? Pana cand aurul va sugruma sufletele, pana cand va fi undita mortii, pana cand va fi momeala pacatului? Pana cand bogatia va fi pricina razboaielor, pentru care se fauresc arme si se ascut sabii? Din pricina bogatiei, rudele nu mai tin seama de rude, fratii se uita cu ochi ucigasi la frati. Din pricina bogatiei, pustiile sunt pline de ucigasi, marea de pirati si orasele de calomniatori. Cine-i tatal minciunii? Cine-i facatorul actelor false? Cine-i parintele juramantului fals? Nu-i oare bogatia? Nu-i ravna dupa bogatie? Pentru ce, oamenilor, va supuneti voi insiva la chinuri? Cine a prefacut bunurile voastre in arme impotriva voastra? Banii v-au fost dati sa va ajute sa traiti, si nu sa va ajunga povara de pacate. Bogatia v-a fost data sa va puteti rascumpara sufletul, nu ca sa va fie pricina de pierzare.”

Pentru ce te inseli singur, randuind rau pentru timpul de acum bogatia spre desfatarea trupului si fagaduind pentru mai tarziu acelea pe care n-ai sa le mai poti face? Dar, dupa cum ti-am aratat, rau e sfatul ce ti-l dai cand spui: „Ma voi desfata de placeri cat traiesc! Dupa ce voi muri, voi face ce mi s-a poruncit!” Iti va spune insa si Avraam: „Ai luat cele bune in viata ta!“. Calea cea stramta si ingusta nu te primeste daca nu lepezi povara bogatiei. Ai plecat din viata purtand-o pe umeri si n-ai ancorat-o, cum ti s-a poruncit. Pe cand traiai, te puneai pe tine inaintea poruncii Domnului; dupa ce ai murit si te-ai descompus, pui inainte porunca Domnului, ca sa te razbuni pe dusmanii tai spunand: „Ca sa nu-mi ia cutare averea, s-o ia Domnul!”. Cum sa numesc acest gand? Razbunare pe dusmani sau dragoste de aproapele? Citeste-ti testamentul!

Voiam sa mai traiesc, mi se poate spune iarasi, ca sa ma bucur de averile mele!

Atunci se cuvine mortii multumire, si nu tie! Daca ai mai fi nemuritor, nici nu ti-ai mai aduce aminte de porunci. „Nu va lasati amagiti! Dumnezeu nu se lasa batjocorit.” [Gal. 6,7] La altar nu se aduc mortaciuni! Du la altar jertfa vie! Darul ce se aduce din ce prisoseste nu-i bine primit! Iar tu aduci Binefacatorului cele ce ti-au mai ramas, dupa ce ti s-a scurs viata! Daca nu indraznesti sa servesti pe oameni de seama cu resturile de la masa ta, cum indraznesti sa crezi ca faci milostiv pe Dumnezeu cu ramasitele averii tale?

Vedeti, bogatilor, ce sfarsit are iubirea de avutii si incetati a mai fi impatimiti dupa averi! Cu cat esti mai iubitor de avutie, cu atat cauta mai mult sa nu lasi dupa tine nimic din cele ce ai. Fa ca toate sa fie ale tale! Ia-le pe toate cu tine! Nu lasa strainilor bogatia ta! Se poate ca slugile tale sa nu-ti impodobeasca mormantul nici cu cea mai proasta podoaba si sa nu-ti faca o inmormantare pompoasa, ca sa castige bunavointa mostenitorilor. (…) Ia-le-o inainte dar, si inmormanteaza-te singur! O frumoasa inmormantare este evlavia. Pleaca din lume imbracat cu toate bogatiile tale! Fa-ti podoaba bogatia ce o ai! Sa o ai cu tine! Ai incredere in bunul sfatuitor, in Hristos, Care te-a iubit, Care a saracit pentru noi, ca noi sa ne imbogatim cu saracia Lui, Care S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru noi. Sa ne supunem Lui, pentru ca fiind intelept cunoaste ce ne este de folos sa-L primim, pentru ca ne iubeste; sa-I fim recunoscatori, pentru ca este Binefacatorul nostru!“

Fragmente preluate din: Sfantul Vasile cel Mare Omilii si cuvantari Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R.