Viaţa unei mame credincioase - Anastasia Şaguna (II)

vineri, 2 decembrie 2016

| | |

Anastasia s-a născut la anul 1785. Părinţii ei s-au îngrijit să-i dea o creştere aleasă, în frica lui Dumnezeu, în cinstea şi tăria credinţei strămoşeşti. Fata aceasta frumoasă şi cuminte creştea repede, spre bucuria părinţilor săi, cari aproape pe nesimţite se pomeniră deodată cu fată mare la casă. Şi câtă grije, câtă sbuciumare, câte nopţi nedormite pe bieţii părinţi când văd, că fetei lor i se apropie timpul măritişului! Numai bunul Dumnezeu ştie, ce-i atunci în inima lor. Îi apucă un fel de părere de rău că fetiţa s-a ridicat prea repede, ar vrea s-o ştie iarăşi mică, s-o mai poată ocroti multă vreme pe lângă dânşii, în casa şi la masa lor, căci în casă străină nu pot prevedea, ce soarte o aşteaptă.
De asemenea gânduri şi îndoieli erau neliniştiţi în inimile lor şi părinţii Anastasiei, când ea trecuse de 16 ani şi întrase în al 17-lea. Pe la casa lor începură a se ivi pețitorii, mai prea de timpuriu. Pe deoparte bunii pārinti n-ar fi fost bucuroşi, să-şi înstrăineze odorul lor de fată, dar de altă parte se gândeau, că norocul e pleşuv şi dacă nu-l prinzi, când ţi se dă prilej, l-ai scăpat pentru totdeauna. Mai ştiau apoi că aşa e rânduiala fetelor, să se mărite, când le vine vremea, căci aşa a lăsat Dumnezeu, ca bărbatul „să fie cap muierii“ şi amândoi fiind un trup, să vieţuiască împreună „păzind hotarele legii". Înainte de a li se închide ochii pe veci din pricina bătrâneţelor sau a vreunei boale neaşteptate, voiau să-şi vadă şi ei fata aşezată într-un fel, ca să nu rămână singurică în cărările acestei vieţi înviforate. Căci „omul singur e ca trestia care, bătută de vânturi din toate părţile, nu scoate decât sunete plângătoare“.
Tatăl Anastasiei, Mihail, avea un prietin cu numele Evreta Saguna, un om cumsecade si neguţător fruntaş, pe care credinţa sa dreaptă şi tare îl îndemnase să dăruiască şi el sume frumoase pentru zidirea bisericii din Mişcolţ. Acest Evreta avea un fecior cu numele Naum care, deşi tânăr, era văduv, căci soţia lui cea dintâiu, Ecaterina Magiaro din Perlepe, a murit, după ce îi dăruise un copil: Gheorghe, tatăl lui Constantin Şaguna, care a răposat în timpul războiului mondial (1914–18) ca general în retragere al armatei române.
Nădăjduind părinţii Anastasiei, că Naum va fi om de treabă, cu frica lui Dumnezeu, cu purtări cuviincioase şi cu prindere bună în trebile sale negustoreşti, s-au simţit înduplecaţi să-şi mărite fata după el. Anastasia ca o fată cuminte şi ascultătoare, ce era, n-a stat nici o clipă la îndoială, să urmeze sfatul părinţilor săi. Se va fi simţit poate şi ea atrasă de frumseţa bărbătească a lui Naum. Astfel într-un vechiu „protocol al cununaţilor" din Mişcolţ s-a păstrat o însemnare, în care se spune că la „1 Maiu 1802 Naum, fiul lui Evreta Şaguna, după a treia vestire în biserică, a luat în a doua căsătorie de muiere legiuită pe Anastasia, fiica lui Mihail Muciu şi s-au cununat prin mine preotul Constantin. Naş a fost Atanasiu, fiul lui Adam Gherga".
Nu trecuse tocmai un an, când Anastasia – deşi încă atât de tânără, abia împlinise 18 ani, – era mamă fericită. Dumnezeu îi dăruise un fecioraş, căruia în botez i s-a dat numele Evreta,1 ca să-i facă bunicului o bucurie.
După alţi trei ani, la 1806, în anul când s-a isprăvit frumoasa biserică din Mişcolţ, familia lui Naum se mai spori şi cu o fetiţă, căreia îi puseră numele Ecaterina (născută în 27 August 1806 şi botezată în 2 Septemvrie acelaş an). Iar sfârşitul anului 1808, pe lângă bucuria, pe care o aduce la casa oricărui bun creştin, sfânta sărbătoare a „Naşterii Domnului“, lor le-a mai adus şi alt dar, nespus de mare. Cu cinci zile înainte de Crăciunul românesc, Anastasia cea credincioasă şi statornică în legea părinţilor săi, născu un băiat sdravăn şi frumos, căruia în botez i s-a dat numele Anastasiu, după al mamei sale şi după al bunicului. În protocolul botezaţilor" din Mişcolţ s-a păstrat despre naşterea acestui minunat copil următoarea însemnare : „Anastasiu, fiul lui Naum Evreta Şaguna şi al soţiei sale Anastasia, s-a născut în 20 Decemvrie 1808 şi s-a botezat şi miruit în 28 Decemvrie 1808 prin mine preotul Constantin. Naşul lui a fost Atanasiu, fiul lui Adam Gherga".
Anastasiu, care era acum al treilea copil la casa lui Naum, a vrut milostivul Dumnezeu să fie cu timpul bucuria cea mai aleasă a mamei sale Anastasia şi binefăcătorul cel mai mare al poporului român şi al bisericii lui dreptmăritoare.
Lângă leagănul lui au străjuit ursitoare şi bune şi rele. Acestea din urmă şi-au întins mai întâi păinjinişul de mreje lacome asupra lui. Şi era cât pe aci să ni-l răpească.
Se vede, că de la o vreme norocul nu l-a mai ajutat pe Naum Şaguna în întreprinderile sale neguţătoreşti, cum ajutase pe alţi Români aşezaţi în părţile acestea. Şi felul lui de viaţă cam neregulată va fi fost vina scăpătării lui. Bunăstarea familiei lui era sdruncinată, când numărul membrilor ei sporise cu al treilea copil – o greutate pentru omul scăpătat, un dar şi o binecuvântare cerească pentru o femeie credincioasă ca Anastasia! Şi mai mult însă pentru o biserică despreţuită şi nedreptăţită ca a noastră, căreia în acest copil i s-a născut un mântuitor.
Anastasia priveghia ziua şi noaptea şi se da ostenelii în toate felurile, ca să-şi poată creşte cât mai bine frumoasele sale odrasle. Avea să lupte cu multe greutăţi. Norocul ei era însă, că bunul său părinte Mihail, bunicul copilaşilor, îi mai întindea câte o mână de ajutor, deoarece de la bărbatul său Naum puţin sprijin mai putea aştepta, după ce el sărăcise şi scăpătase cu totul.
Sărăcia şi necazurile nu prea sunt totdeauna sfătuitori buni, adeseori răpun pe cei slabi de înger, ori îi îndeamnă la fapte vrednice de osândă. Aşa s-a întâmplat şi cu Naum, care pierzându-şi tăria sufletească de a mai lupta cu necazurile şi speranţa de a le putea învinge, a lunecat spre un pas foarte greşit.
Când era copilul Anastasiu de 5 ani, Naum, cu gândul să-şi mai uşureze soartea sa şi a copiilor săi, a intrat la tocmeală cu arhiepiscopul romano-catolic din Agria (Eger) Ştefan Fischer, care l-a îndemnat să-şi părăsească, pentru anumite foloase materiale, credinţa strămoşească şi să treacă la biserica apuseană catolică. Naum nu s-a putut împotrivi ispitei, care l-a înpins în greul păcat al lepădării de lege. Dar un păcat ca acesta era să aibă urmări triste pentru familia întreagă, căci el s-a învoit, ca toţi trei copilaşii lui să fie socotiţi ca credincioşi ai bisericii catolice şi să fie crescuţi, cu cheltuiala arhiepiscopului din Agria, în credinţă străină.
Aici începe lupta frumoasă şi înălţătoare a Anastasiei, care-şi apără copiii, ca o leoaică puii, cu toată îndrăzneala şi bărbăţia veghind, ca sufletele lor să nu se despartă nici-decum de credinţa strămoşească, fiind adânc pătrunsă de adevărul, că credinţa cea mai sfântă este aceea, în care s-au închinat şi au răposat părinţii şi strămoşii.
1 Născut la 11 Februarie 1805

Conferinţă ţinută în Săliște, la 15/28 August 1910

(va urma...)